David Cameron intenţionează să trimită arme rebelilor sirieni: „Încă suntem o ţară independentă. Putem avea o politică externă independentă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul britanic David Cameron FOTO Reuters

Premierul britanic David Cameron a confirmat marţi că ţara sa ar putea să se desolidarizeze de embargoul actual impus de Uniunea Europeană şi să furnizeze arme opoziţiei siriene, cu scopul de a contribui la răsturnarea de la putere a preşedintelui Bashar Al-Assad.

Potrivit agenţiei France Presse, premierul britanic a declarat că ar prefera să acţioneze solidar în cadrul unei „abordări europene“ în ce priveşte ridicarea embargoului pentru armele destinate opoziţiei.


„Încă nu am luat decizia“ de a livra arme, însă dacă Uniunea Europeană - divizată cu privire la acest subiect - renunţă să înarmeze opoziţia siriană, „este posibil să acţionăm după bunul nostru plac“, a mai spus el.

„Este posibil. Încă suntem o ţară independentă, putem avea o politică externă independentă“, a insistat premierul britanic.

„Dacă, de exemplu, avem convingerea că este de preferat acţionăm pentru a contribui la schimbare în Siria, pentru a contribui la oprirea acestei oribile vărsări de sânge şi dacă avem convingerea că partenerii noştri europeni ne stau în cale, va trebui să ne revizuim abordarea“, a continuat David Cameron.

Luna trecută, miniştrii de Externe ai Uniunii Europene, divizaţi în ce priveşte legitimitatea menţinerii embargoului, au aprobat trimiterea de echipamente non-letale opozanţilor sirieni. La scurt timp, Londra a anunţat că va trimite rebelilor vehicule şi veste antiglonţ.

Parisul şi Roma au, de asemenea, în vedere livrarea de arme opoziţiei, însă mai multe ţări din cadrul Uniunii Europene, printre care şi Germania, sunt reticente în a face acest pas.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete