Daimler, chemat să plătească pentru complicitate la apartheid - FP la CM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grup de activişti pentru despăgubirea victimelor apartheidului încearcă să profite de Cupa Mondială pentru a aduce în atenţia lumii responsabilitatea companiei germane, care a furnizat Africii de Sud vehicule folosite în oprimarea activiştilor anti-apartheid.

Daimler este principalul sponsor al echipei naţionale de fotbal a Germaniei şi tocmai şi-a lansat o puternică campanie „The Fourth Star for Germany” pe 460 de autobuze, ca aluzie la cel de-al patrulea titlu de campioană mondială pe care nemţii speră să-l obţină la acest turneu final.

Marjorie Dobson, purtătoare de cuvânt la Khulumani, o organizaţie care militează pentru despăgubirea victimelor apartheidului, pregăteşte deja împreună cu o echipă de avocaţi o strategie care să facă legătura între sport şi politică, între trecut şi prezent. Arhiva ONG-ului conţine mii de relatări despre arestări, tortură, morţi misterioase şi mii de nume ale celor care au suferit de pe urma represiunii, scrie Der Spiegel.

În timpul apartheidului, Daimler a furnizat Africii de Sud cel puţin 2.500 de camioane Unimog, pe care poliţia sud-africană le-a transformat în blindate. Khulumani a acţionat în judecată compania germană şi pune acum problema moralităţii acesteia în afaceri.

Proces istoric

După ce o Comisie de aflare a adevărului, prezidată de episcopul Desmond Tutu, a audiat timp de cinci ani mii de martori şi de făptaşi, victimele apartheidului au primit un document care să le ateste acest statut şi despăgubiri de câteva sute de euro. Dar rolul companiilor străine care au ajutat regimul represiv a fost ignorat iar întrebarea dacă acestea sunt responsabile doar pentru calitatea produselor lor sau ar trebui să răspundă şi pentru modul în care pot fi folosite aceste produse a rămas fără răspuns.

Jobson argumentează că Daimler a continuat să facă afaceri cu Africa de Sud chiar şi după embargoul impus de ONU în 1977 în materie de comerţ cu arme şi în ciuda faptului că apartheidul fusese clasificat ca o crimă împotriva umanităţii încă din 1965. De aceea, organizaţia pe care o reprezintă, cere ca o parte a profiturilor obţinute de Daimler din aceste afaceri cu guvernul sud-african să fie transferate celor care au suferit cel mai mult de pe urma apartheidului. Suma vehiculată de 400 de miliarde de dolari cu titlu de despăgubiri n-a făcut decât să crească aşteptările descendenţilor victimelor faţă de un proces foarte complicat.

Iniţial, acţiunea în justiţie a fost pornită de Khulumani în 2002 împotriva 21 de mari companii printre care băncile Deutsche Bank, Commerzbank, producătorii de automobile Daimler, Ford, General Motors, de computere Fujitsu şi IBM şi contractori militari precum Rheinmetall. Toate acestea împrumutaseră bani, vânduseră fabrici şi furnizaseră software regimului rasist. Pe parcurs s-a renunţat la plângerea împotriva multora dintre ele pentru că şansele ca acestea să fie condamnate pentru ajutorul dat sau complicitatea la încălcarea drepturilor omului sunt mici.

Replica germană

Daimler a rămas însă pe listă, iar organizaţia Khulumani va trimite oameni pe stadioanele unde va juca echipa germană pentru a distribui CD-uri cu cântece în mai multe limbi, tricouri şi flyere, care vor atrage atenţia asupra crimelor regimului rasist.

Reprezentanţii Daimler resping acuzaţiile care au fost aduse companiei şi susţin că a existat o strategie a concernului de a aduce o schimbare paşnică în ţară: izolare politică şi cooperare economică. Mai mult, ei afirmă că Daimler le-a dat negrilor acces la facilităţi educaţionale şi a încercat să le arate sud-africanilor albi că democraţia este o opţiune. În prezent, potrivit declaraţiilor lor, Daimler este implicat social în Africa de Sud prin susţinerea şcolilor şi lupta împotriva Sida.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată