Cursă contracronometru pentru salvarea unei fetiţe prinse sub o şcoală prăbuşită după cutremurul din Mexic. Seismul a provocat 237 de morţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salvatorii mexicani îndură o a doua noapte albă în încercarea de a salva posibili supravieţuitori ai cutremurului de 7,1 care a zguduit marţi Mexicul. Printre supravieţuitori se numără şi o fetiţă prinsă în ruinele unei şcoli primare care s-a prăbuşit peste elevi, relatează Reuters.

Posturile de televiziune din Mexic transmit live operaţiunea de salvare a unei fetiţe de 12 ani, care durează de mai bine de 24 de ore, după ce un oficial i-a văzut mâna de sub dărâmături. Salvatorii au introdus un furtun prin moloz, pentru a-i oferi fetiţei o sursă de apă.

Frida Sofia poate să vorbească şi a spus că în jurul ei se află încă doi elevi, dar nu ştie dacă mai trăiesc.

Echipajele au lucrat încet, ridicând schele de lemn improvizate, pentru a împiedica ruinele să se prăbuşească  şi să găsească o modalitate de a ajunge la elevă. Totodată, aceştia le-au cerut trecătorilor să facă linişte pentru a auzi mai bine strigătele de ajutor.

Operaţiunea face parte dintr-o căutare migăloasă pentru supravieţuitori printre ruinele şcolii Enrique Rebsamen, unde oficialii au relatat că 21 de copii şi patru adulţi şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului de marţi. Sute de alte clădiri au fost distruse.

„Avem mari speranţe că o parte dintre ei vor fi salvaţi. Însă, ne mişcăm greu, ca nişte ţestoase”, a declarat David Porras, unul dintre voluntarii echipei de salvare de la şcoala primară.

Miercuri dimineaţă muncitorii au spus că un profesor şi doi elevi au trimis mesaje de sub moloz, în timp ce părinţii speră ca micuţii să mai fie în viaţă.

Bilanţul seismului din Mexic a crescut la 237 de morţi

Cel puţin 237 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma seismului din centrul Mexicului, potrivit celui mai recent bilanţ anunţat de autorităţi şi citat de AFP.

Numai în Ciudad de Mexico, 52 de clădiri s-au prăbuşit, a declarat primarul oraşului, Miguel Angel Mancera. Seismul a provocat moartea a 102 persoane în capitală, în timp ce 135 provin din statele din împrejurimi. De asemenea, 1.900 de răniţi au avut nevoie de îngrijiri medicale, a declarat şeful statului, Enrique Pena Nieto.

 

Seismul de 7,1, care s-a produs în centrul Mexicului a avut loc exact la 32 de ani de la un cutremur devastator din 1985, care a făcut peste 10.000 de victime. Epicentrul cutremurului produs la ora locală 13.14 a fost în apropiere de graniţa dintre statele Puebla şi Morelos, la o adâncime de 51 de kilometri. Cutremurul a venit la mai puţin de două săptămâni după un alt seism devastator, cu magnitudinea de 8,1, care a avut loc în largul coastelor de vest ale Mexicului. În urma sa, peste 98 de persoane şi-au pierdut viaţa.

În toată capitala, echipele de salvare s-au unit cu voluntari şi trecători care au folosit câini, camere, detectoare de mişcare şi echipamente de detectarea căldurii pentru a căuta victime care ar mai putea fi în viaţă.

În acest sens, au sosit ajutoare şi din alte ţări precum Panama, Israel sau Chile, potrivit presei locale.

Preşedintele Mexicului, Pena Nieto, a declarat trei zile de doliu. „Prioritatea noastră este în continuare de a salva oamenii prinşi sub ruinele clădirilor şi să avem grijă de cei răniţi. Fiecare minut este vital” a declarat acesta.

Cutremurul a distrus sute de clădiri şi a cauzat scurgeri de gaz, izbucnind incendii. Faţadele şi panourile publicitare au distrus maşini şi aproape cinci milioane de locuinţe sau afaceri locale. Deşi autorităţile şi deţinătorii de proprietăţi încă nu au făcut un bilanţ al daunelor, primele rapoarte arată că aproape toate clădirile prăbuşite sunt cele dinainte de cutremurul din 1985, ulterior fiind instaurată o legislaţie mai strictă asupra construcţiilor.

Imagini cu mobilizarea autorităţilor şi a voluntarilor, la şcoala Enrique Rebsamen VIDEO Periodico ABC / Facebook

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG