Cum se finanţează gruparea Statul Islamic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statul Islamic (SI) din Irak şi Siria a devenit în prezent nu doar cea mai vânată organizaţie teroristă din lume, ci şi unul dintre cele mai bogate grupuri de criminalitate de pe glob. Se estimează că extremiştii musulmani deţin aproape 2 miliarde de dolari, scrie Business Insider.

Dacă la început Statul Islamic se finanţa prin intermediul donatorilor din Golful Persic, astăzi liderii jihadişti obţin din activităţile ilegale venituri de ordinul milioanelor de dolari în fiecare zi, anunţă un oficial sub protecţia anonimatului din cadrul Departamentului american de Stat.

Extremiştii musulmani deţin o reţea extinsă de criminalitate şi apelează deseori la traficul de petrol, de oameni, la jafuri şi la santaje pentru a obţine banii de care au nevoie. Se estimează că Statul Islamic deţine aproximativ 2 miliarde de dolari, potrivit unui oficial din cadrul serviciilor secrete britanice, scrie The Guardian.

„Resursele financiare ale acestei grupări depăşesc pe ale oricărei alte organizaţii teroriste din istorie”, este avertismentul dat de un oficial din cadrul serviciilor secrete americane, conform Business Insider.

Pe întreg teritoriul pe care îl ocupă, atat din Irak precum şi din Siria, Statul Islamic controlează cel puţin 10 câmpuri petrolifere. Pe lângă acest lucu, fundamentaliştii desfăşoară comerţ cu petrolul, dar şi cu diferite antichităţi şi obiecte rare pe care le fură din clădirile ocupate ilegal.

Presa occidentală notează de asemenea că organizaţia teroristă reuseşte să obţină venituri impresionante, de ordinul sutelor de milioane de dolari, şi prin intermediul răscumpărărilor sau a traficului de persoane.

„Se obţin foarte mulţi bani. Guvernul irakian şi kurzii încearcă să limiteze aceste activităţi ilegale, dar mita estre preponderentă”, declară Denise Natali, specialist în cadrul siguranţei naţionale la Universitatea National Defense.

Mai mult decât atât, militanţii Statului Islamic au furat în acest an peste 400 de milioane de dolari din filiala Băncii Centrale din Mosul, oraş ocupat de fundamentaliştii musulmani, scrie Wall Street Journal. Astfel, neoficial, gruparea Statul Islamic este în prezent cea mai bogată organizaţie teroristă din lume.

„Activităţile prin care această grupare îşi strânge banii se aseamănă cu o organizaţie de tip mafiot. Membrii săi sunt foarte bine organizaţi şi apelează la crime şi violenţă pentru a se impune”, mai spune o sursă sub protecţia anonimatului din cadrul serviciilor secrete americane.

Stoparea grupării Statul Islamic nu ar trebui să se limiteze doar la bombardamente aeriene, ci şi la oprirea surselor ei de finanţare, notează, în concluzie, Business Insider.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie