Cum poţi influenţa un război cu Facebook şi Twitter

În noua sa carte, „War in 140 characters“, jurnalistul David Patrikarakos arată cum un simplu mesaj difuzat pe o reţea socială poate influenţa un război din zilele noastre.

În era reţelelor sociale, zgomotul despre război a ajuns mai important decât războiul în sine

În noua sa carte, „War in 140 characters“, jurnalistul David Patrikarakos arată cum reţelele sociale reuşesc să modeleze războaiele din zilele noastre. Începând de pe câmpurile de luptă din estul Ucrainei şi continuând în interiorul fabricii de troli aflate în slujba statului rus, autorul scoate la suprafaţă exemple de oameni care au schimbat cursul unor operaţiuni militare folosindu-se doar de un telefon inteligent sau de un laptop. Ideea centrală a cărţii este că, în era digitală, felul de a vedea şi prezenta războiul a devenit mai important decât războiul în sine. Orice conţinut difuzat pe reţelele sociale poate produce un „angajament virtual al maselor“ şi le poate conferi simplilor cetăţeni o putere echivalentă cu cea a sistemelor de propagandă ale statului, iar uneori chiar mai mare, relatează slate.fr.

Adolescenta din Gaza

Palestinianca Farah Baker, cunoscută în prezent ca vocea din Gaza din timpul bombardamentelor armatei israeliene din 2014,  poate fi dată ca un exemplu clasic de trecere bruscă, cu ajutorul reţelelor sociale, de la o persoană inofensivă la un adversar redutabil pentru un stat. Mânioasă pe intervenţia armatei israeliene, Farah, care avea 16 ani în 2014, a înţeles să o denunţe publicând frenetic pe Twitter mărturii şi filmuleţe explicative. Ea s-a transformat în scurt timp într-o sursă de informare preţioasă, mai ales că presa nu avea acces în mijlocul acestui câmp de luptă. Bineînţeles, statul evreu a contraatacat relatările adolescentei din Gaza, dar nu a reuşit să le domine în pofida tuturor eforturilor depuse şi resurselor mai mari aflate la dispoziţia sa.

Dacă „rachetele palestiniene erau incapabile să oprească Israelul, o redare în timp real a operaţiunilor avea această putere“, subliniază David Patrikarakos.

Activista de pe Facebook

Oprindu-se asupra Ucrainei, autorul prezintă cazul Annei Sandalova. Dezgustată de corupţie şi incapacitatea statului ucrainean de a veni la timp în ajutorul propriilor militari, femeia a decis „să umple golul lăsat de guvern“ şi a lansat pe Facebook apeluri la aprovizionarea combatanţilor. A reuşit astfel să strângă diverse bunuri şi să le livreze personal pe linia de front înfruntând diverse pericole, între care gloanţele inamicilor separatişti proruşi.

Acţiunile de acest gen sunt nenumărate în istorie. În 1948, de exemplu, Agenţia Evreiască a obţinut arme şi le-a furnizat organizaţiei paramilitare Haganah. Însă deosebirea dintre 1948 şi 2016, remarcă Patrikarakos, constă în rapiditate, evreilor de pretutindeni luându-le luni întregi să vină în ajutorul Haganah, iar Annei doar câteva zile.

„Maskirovka“ din era digitală

De cealaltă parte, trolii ruşi s-au arătat la fel de activi, dar cu intenţia de a semăna haos. Inundând spaţiul virtual cu bloguri şi conturi pe reţelele sociale atribuite fals unor cetăţeni ucraineni, trolii de pe Savuşkina au trecut apoi la deformarea realităţii din teren şi la rotirea unui cerc de minciuni. Conform unui trol citat de autor, munca sa era de a „găsi idioţi şi de a le furniza tot ce doreau să citească“, iar scopul de a creşte gradul de incertitudine în rândul populaţiei ucrainene, adică o adevărată adaptare a „maskirovka“, arta rusă a dezinformării militare, la era digitală.

Rolul reţelelor sociale

Potrivit lui David Patrikarakos, reţele sociale exercită atât o forţă centripetă, prin unirea oamenilor şi crearea unor comunităţi virtuale precum cea a patrioţilor ucraineni care s-au mobilizat pe pagina de Facebook a Annei Sandalova, cât şi o forţă centrifugă, prin separarea lor pe bule în funcţie de informaţiile receptate.

Cu toate că rolul reţelelor sociale şi actorii din acest mediu vor evolua constant, o provocare va rămâne mereu actuală, şi anume lupta împotriva dezinformării, notează autorul.