Cum a devenit victima unui viol un simbol al luptei pentru drepturile femeilor din Pakistan

Conform tradiţiei locale, Mukhtar Mai ar fi trebuit să se sinucidă după ce, în 2002, a fost violată de mai mulţi bărbaţi la ordinul unui tribunal tribal din Pakistan. Atunci, la 28 de ani, viaţa i s-a schimbat profund, dar şi-a sfidat atacatorii şi, în loc să se lase distrusă de întâmplare, a început să lupte pentru drepturile femeilor din Pakistan, reuşind să devină o inspiraţie pentru multe din întreaga lume, scrie CNN.

Mai a trebuit să „răscumpere onoarea“ fratelui său de 12 ani, acuzat pe nedrept că a întreţinut relaţii nepotrivite cu o femeie dintr-un alt trib. Sentinţa a fost stabilită de tribunalul Jirga, un corp de decizie exclusiv masculin al comunităţii.

„Ei au decis că trebuie să fiu pedepsită pentru greşeala fratelui meu. Ei au acţionat imediat după această decizie şi m-au târât afară. A fost cel mai greu moment din viaţa mea“, şi-a amintit Mai, acum în vârstă de 39 de ani.

Cele mai multe violuri din Pakistan nu sunt reclamate, dar Mai s-a hotărât să nu lase lucrurile aşa.

„Am considerat că trebuie să lupt pentru drepturile mele. În primul rând, a fost violul, iar apoi, când am încercat să sun la poliţie, am fost ameninţată că voi fi omorâtă dacă merg la o secţie de poliţie“, a declarat Mai.

Iniţial, a stat închisă în casă, dar a fost încurajată de cei care îi doreau binele să capete curaj şi să meargă până la capăt. Şi-a dat seama că prin experienţa ei nu mai trebuie să treacă nimeni. Şase bărbaţi au fost ulterior condamnaţi pentru viol, dar, în 2011, Curtea Supremă de Justiţie din Pakistan a anulat cinci dintre condamnări, iar bărbaţii au fost eliberaţi.

Decizia de a lupta

Mai a început să lupte pentru drepturile femeilor şi a înfiinţat „Organizaţia Mukhtar Mai pentru Femei“. Convinsă că educaţia este de vină pentru tratamentul agresiv împotriva femeilor, Mai a înfiinţat şi o şcoală de fete. În primii trei ani, şcoala a funcţionat din fondurile ei personale, pentru că sala de curs era chiar una dintre camerele casei sale. Preda un singur profesor şi erau trei eleve, printre care şi ea.

„Din tot ceea ce câştigam, plăteam salariul profesorului. Câteodată trebuia să îmi vând propriile lucruri“, spune ea.

Şcoala ei a atras atenţia comunităţii internaţionale în anul 2005, în urma unor articole apărute în presă, astfel că a început să primească donaţii inclusiv din partea guvernului. În prezent, în şcoala ei învaţă 550 de fete.

Mai mult de atât, ea a înfiinţat un adăpost pentru femei şi un centru pentru victimele violenţei, iar cartea sa, „În numele onoarei“, a fost publicate în 2006 şi tradusă în 23 de limbi.

În 2009 Mai s-a căsătorit cu un ofiţer de poliţie care i-a fost bodyguard, iar acum au împreună un fiu de un an.

La un deceniu de la atacul ei, Mai crede că a adus câteva schimbări în ceea ce priveşte drepturile femeilor din Pakistan, dar încă mai este mult de lucru.

„Lucrurile s-au îmbunătăţit, dar nu la fel de mult cum ar fi trebuit. Există legi, dar ele nu sunt întotdeauna puse în aplicare. Sper că am oferit curaj fetelor şi femeilor de a vorbi despre drepturile lor“, a mai spus ea.