Croaziera mizeriei: cinci zile într-un closet plutitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paza de Coastă a transportat 1.500 de tone de echipament pentru Carnival Triumph. FOTO Reuters

Vremea potrivnică i-a forţat pe cei peste 4.200 de călători aflaţi la bordul vasului de croazieră Carnival Triumph să petreacă încă o noapte pe pe vasul pe care toaletele au refulat, după ce un incendiu în sala motoarelor a dat peste cap toate utilităţile.

Condiţiile meteo nefavorabile au încetinit vasul de croazieră, care este acum escortat de patru nave-satelit, care îl ajută să-şi croiască drum prin Golful Mexic. Cei 3.143 de pasageri şi 1.086 membri ai echipajului aflaţi la bord au fost astfel forţaţi să petreacă încă o noapte în condiţiile descrise drept „de lumea a treia”. Vasul este aşteptat să acosteze vineri, între orele 4.00 şi 7.00 (ora României), potrivit celor mai recente calcule. 

Ultimele cinci zile au fost un adevărat calvar pentru miile de persoane aflate la bordul vasului cu 14 etaje şi cu o lungime de 300 de metri. Duminică, un incendiu izbucnit în sala motoarelor a cauzat erori de funcţionare pentru aproape toate sistemele navei, inclusiv pentru sistemul sanitar. Pasagerii au povestit cum toaletele au refulat şi apa murdară pur şi simplu curgea pe pereţii cabinelor şi pe holuri. 

„Este dezgustător. Este cel mai rău lucru posibil”, a declarat pentru CNN Ann Barlow, unul dintre pasageri. 

Pentru că a devenit imposibil ca aceştia să rămână cazaţi în camere, ei şi-au petrecut toate nopţile de atunci pe punte. Vasul a rămas fără curent electric. Mulţi dintre pasageri s-au plâns, de asemenea, că nu primesc suficientă mâncare.  

Un elicopter al Pazei de Coastă din oraşul american Mobile a transportat peste 1.500 de tone de echipament, inclusiv un generator, pentru a furniza electricitate vasului Triumph. 

Un focar plutitor de E.coli şi salmonela

Jorge Rodriguez, doctor în medicina internă, a declarat că împrejurările insalubre de la bord transformă vasul Triumph într-un adevărat focar plutitor de infecţii.

„Până acum nu a fost semnalată izbucnirea unui boli, însă suntem în Golf. Este cald”, a adăugat acesta. „Nu există condiţii sanitare, aşa încât să sperăm că vor ajunge la ţărm înainte să fie declanşat un focar.”

Apele reziduale reprezintă un risc major la sănătatea pasagerilor, a susţinut Rodriguez, însă infecţiile respiratorii pot fi răspândite, de asemenea, cu rapiditate. Mâncarea alterată ar putea elibera printre turişti bacteria E. coli, salmonella şi alte tipuri de intoxicaţii alimentare.

„Persoanele aflate pe acel vas trebuie să fie atente în următoarele zile, până la câteva săptămâni”, a atras atenţia medicul. Reprezentanţii companiei Carnival au promis că vor mobiliza 200 de angajaţi care vor îngriji pasagerii. 

Turiştii vor putea folosi autobuze pentru a ajunge în Galveston sau Houston, Texas, sau pot petrece noaptea la un hotel în New Orleans. Reprezentanţii „Carnival” au anunţat rezervarea a aproximativ 100 de autobuze, mai mult de 1.500 de camere de hotel, mai multe zboruri charter din New Orleans către Houston pentru ziua de vineri, dar şi au asigurat transportul din Houston către portul din Galvestone.

Banii înapoi şi încă un sejur cadou

Compania care deţine linia de croazieră a declarat că va oferi fiecărui pasager 500 de dolari, un zbor gratis către casă, o rambursare completă a cheltuielilor călătoriei, dar şi un credit pentru o viitoare croazieră.

Brent Nutt , a cărui soţie Bethany se află pe vas, este de părere că recompensaţia nu este suficientă. „Promit că niciun alt membru al familiei mele care se află acolo probabil nu va mai merge niciodată într-o croazieră”, este de părere bărbatul.

Paza de coastă şi Boardul Naţional de Securitate a Transportului au lansat o investigaţie cu privire la cauza care a determinat incendiul din sala motoarelor. Deoarece nava „Carnival Triumph” avea arborat steagul dinBahamas, ancheta va fi condusă de Autoritatea Maritimă din Bahamas.

Călătorii au puţine alternative în ce priveşte despăgubirea unor astfel de situaţii, în afară de soluţiile propuse de linia de croazieră, potrivit lui Jason Clampet, expert în turism.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Urmează 13 zile magice pentru o zodie. Destinul îi surâde, are parte de binecuvântări, realizări și vise împlinite până pe 9 februarie
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați