Criza din Tunisia. De ce sunt tunisienii alături de preşedintele „pucist“ ?

Din 25 iulie, preşedintele Kaïs Saïed a concentrat toate puterile din Tunisia. Deşi tocmai a dat o lovitură de forţă, şeful statului rămâne foarte popular. Lovitura de forţă a lui Kaïs Saïed a avut loc în uralele unui număr mare de tunisieni. Pentru că, dacă este un preşedinte pucist, acest atipic şef de stat este şi cel mai popular pe care l-a cunoscut Tunisia de zece ani.

În 2011, tunisienii au ieşit în stradă pentru a-şi exprima bucuria la căderea lui Ben Ali şi a fost începutul unei noi ere: naşterea unei democraţii arabe.

După zece ani de deziluzie democratică, aproape aceleaşi scene de sărbătoare au avut loc duminică pe străzile din Tunis. Dar de data aceasta s-a sărbătorit faptul că un om a concentrat brusc toată puterea. Primul ministru a fost demis, activităţile Parlamentului suspendate, ministrul apărării demis. 

Lovitura de forţă a lui Kaïs Saïed a avut loc în uralele unui număr mare de tunisieni. Pentru că, dacă este un preşedinte pucist, acest atipic şef de stat este şi cel mai popular pe care l-a cunoscut Tunisia de zece ani”.

Acest lucru se datorează faptului că scopul intrinsec al celor două decizii principale luate de Kaïs Saïed în 25 iulie, în urma unei şedinţe de urgenţă a Consiliului Apărării, vizează cu precizie şi în mod esenţial să pună capăt stăpânirii islamiste asupra Tunisiei, a celor vicleni şi conspirativi. Prin manevrele lor , ei au blocat reformele şi măsurile vitale pe care preşedintele ales prin vot universal le promisese alegătorilor săi în 2019. În special, lupta eficientă împotriva corupţiei endemice şi deschiderea tuturor dosarelor legate de terorism, în care islamiştii au fost implicaţi din 2011. Două dosare explozive şi înfricoşătoare pe care Ennahdha, care a înghiţit Ministerul Justiţiei, ca şi pe cel al Internelor, le păstrează sub o placă de plumb. Şi ... din motive întemeiate!” 

Financial Times scrie că Statele Unite şi UE au încă o oarecare influenţă în Tunisia şi ar trebui să o folosească. Pentru că ar fi dezastruos să lase ţara să se scufunde, la cheremul autocraţiilor arabe. Europa trebuie să se doteze cu o strategie bine gândită faţă de Orientul Mijlociu şi să renunţe la postura de aşteptare, care constă în a accepta mai uşor conversaţia cu liderii puternici decât cu instituţii slabe - instituţii pe care ar trebui să le sprijine”.

UE are o partea ei de responsabilitate pentru criză, scrie La Stampa, citată de RFI. „Europa, care subliniază clar importanţa Tunisiei ca singura democraţie din Africa de Nord, a fost în mod dramatic absentă, lentă şi inactivă în aceste 18 luni de pandemie. Ea a lăsat ţara să se scufunde într-o criză profundă, care nu putea decât să se agraveze, mai devreme sau mai târziu.

Şi când UE şi-a îndreptat atenţia spre această ţară, a fost aproape exclusiv pentru a aborda problema migraţiei. Pe măsură ce ne-am concentrat asupra unui simptom, rămânând orbi la cauzele sale, pasivitatea noastră a devenit, fără să vrem, parte a problemei. ...

Dacă vom continua să privim Tunisia prin prisma temerilor noastre legate de migraţie, şi nu ca o ţară de sine stătătoare, atunci tocmai imigraţia va rămâne o profeţie care se va împlini de la sine”.

 " Tunisia are nevoie de UE mai mult ca niciodată”, susţine şi Corriere della Sera.  „Din iunie, ţara a fost măturată de un nou val de Covid, iar spitalele sale se confruntă cu un deficit de vaccinuri şi butelii de oxigen. Se înregistrează între 100 şi 200 de decese pe zi.

Tunisia, adesea prezentată ca singurul succes al Primăverii arabe, are nevoie mai mult ca niciodată de Europa şi de aliaţii săi democraţi. Pandemia alimentează criza gravă din sistemul instituţional creat după căderea dictaturii în 2011.

Creşterea populismului, pierderea popularităţii partidelor tradiţionale şi fragmentarea acestora au împiedicat efectuarea reformelor necesare pentru a reînvia economia”, este de părere ziarul italian.