„Creierul“ atentatelor de la metrou a fost ucis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile ruse au anunţat că l-au omorât, în Daghestan, pe un lider al rebelilor din această republică din Caucazul rus, suspectat că a organizat la 29 martie dublul atentat de la metroul din Moscova, soldat cu 40 de morţi şi peste 100 de răniţi.

Trupul neînsufleţit al lui Magomed-Ali Vagabov a fost găsit printre rămăşiţele unei case luate cu asalt în satul Gunib de forţele Serviciului Federal de Securitate (FSB), informează agenţia RIA Novosti. Alţi patru insurgenţi au fost ucişi în timpul operaţiunii forţelor ruse.

Potrivit autorităţilor de la Moscova, Vagabov era urmărit de o lungă perioadă, dar timp de doi ani, „acest terorist perfid şi versat a reuşit să scape". Vagabov era soţul lui Mariam Şaripova, una dintre cele două femei care s-au aruncat în aer la 29 martie în două staţii ale metroului din Moscova.

Poliţia rusă susţine că Vagabov era totodată un colaborator apropiat al liderului cecen Doku Umarov, care a şi revendicat atentatele de la metrou. De asemenea, rebelul ucis în Caucaz, care s-ar fi antrenat în Pakistan, ar fi avut legături cu unele grupări teroriste internaţionale. Rusia se confruntă cu probleme în Caucaz de mai bine de 10 ani, timp în care a purtat două războaie împotriva separatismului cecen. 

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi