Credincioşii romano-catolici sărbătoresc Duminica Floriilor. Slujba de la Vatican, organizată în cadru restrâns: Mesajul Papei Francisc FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

Papa Francisc i-a îndemnat duminică pe credincioşi să fie apropiaţi de săraci şi cei aflaţi în suferinţă. Mesajul a fost făcut în ziua în care romano-catolicii sărbătoresc Duminica Floriilor.

GALERIE FOTO

Înainte de pandemia de COVID-19, Duminica Floriilor, care marchează începutul Săptămânii Mari de dinaintea Paştelui, zeci de mii de persoane umpleau Piaţa Sfântul Petru purtând în mâini ramuri de măslin şi de palmier, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în aer liber, transmite Reuters.

Anul acesta, doar puţin peste 100 de credincioşi au luat parte la slujbă, alăturându-se Papei Francisc şi celor 30 de cardinali într-o aripă secundară din enorma Bazilică Sfântul Petru. Aproape toţi participanţii la slujbă, mai puţin Suveranul Pontif şi membrii corului, au purtat măşti, transmite Reuters.

Vaticanul a recreat, la scară redusă, ceremonia tradiţională din Duminica Floriilor, Papa Francisc defilând, alături de cardinali, către altar cu ramuri de palmier în mâini.

Duminica Floriilor comemorează ziua în care, potrivit Evangheliei, Isus a intrat în Ierusalim întâmpinat de mulţime, după care a fost crucificat cinci zile mai târziu.

În timpul slujbei, Papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, a şchiopătat vizibil. Liderul Bisericii Catolice suferă de sciatică, afecţiune care îi provoacă dureri la nivelul picioarelor atunci când se acutizează, precizează Reuters.

În predica din timpul slujbei, televizată şi transmisă pe tot globul, Suveranul Pontif i-a îndemnat pe credincioşi să se lase uimiţi de Dumnezeu şi de bunătate apropiindu-se de săraci şi cei aflaţi în suferinţă

„Odată cu harul uimirii ajungem să ne dăm seama că primindu-i pe cei respinşi şi marginalizaţi, apropiindu-ne de cei bătuţi de soartă, îl iubim pe Isus. Pentru că acolo îl întâlnim: în cei care ni se par cel mai puţin fraţii şi surorile noastre, în cei respinşi şi abandonaţi”, a spus el.

Celelalte slujbe din timpul Săptămânii Mari, şi anume Joia Patimilor, Vinerea Mare, Sâmbăta Mare şi Paşte, duminica viitoare, se vor desfăşura de asemenea în cadru restrâns.

Mai mult de jumătate din teritoriul Italiei intră de luni în scenariul roşu anti-coronavirus. Italia a înregistrat peste 3,5 milioane de cazuri de infectare cu coronavirusul SARS-CoV-2, dintre care peste 107.000 fatale.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”