Coşmarul euro
0Ştiţi vechea glumă despre raiul şi iadul european? Raiul e când britanicii sunt poliţiştii, italienii sunt amorezii, francezii sunt bucătarii şi germanii sunt inginerii. Iadul e când britanicii sunt bucătarii, germanii sunt amorezii, francezii sunt inginerii şi italienii guvernează.
Europa ar trebui să fie acum „un rai", cel puţin pentru că germanii sunt inginerii. Automobilele sunt germane, maşinile de spălat sunt germane, scanerele medicale sunt germane ş.a.m.d. Singura problemă e că rezultatul e departe de a fi un rai pentru multe dintre economiile Europei. În Spania, 50% din tinerii cu vârste între 18 şi 24 de ani sunt şomeri. E un masacru de speranţe şi talente. O generaţie care poate nu-şi va recăpăta niciodată încrederea. Cam acelaşi lucru se întâmplă, mai mult sau mai puţin, în ţările de la periferia eurozonei.
Şi uitaţi-vă la Germania. Suntem în cea mai mare criză globală din ultimii 50 de ani şi totuşi şomajul în Germania a atins un nivel minim: un număr-record de germani lucrează şi au salarii bune. Was passiert, meine Freunde? Ceva din situaţia actuală e o minune pentru Germania şi un coşmar pentru alţii. Acel ceva este euro.
Să ne imaginăm două fabrici care produc maşini similare, una germană şi una italiană. Să presupunem că o unitate de produs costă 1.000 de euro în ambele fabrici, la început. Totuşi, istoria ne-a învăţat că, în timp, fabrica germană va începe să reducă costul, fără a compromite calitatea. Investind în pregătirea forţei de muncă şi în înaltă tehnologie, germanii vor reduce costul la 900 de euro/unitate. În acest moment, fabrica italiană intră în criză. Pot tăia şi italienii costurile, dar fără a câştiga în productivitate - şi cu riscul ca produsul să fie de mai slabă calitate. Altfel maşina germană va devora piaţa.
Înainte de euro, soluţia care permitea italienilor să producă la aceeaşi calitate, păstrându-şi costurile mici era devalorizarea monedei.
Nu trebuie decât să ne uităm la evoluţia postrăzboi a lirei şi a celorlalte monede europene faţă de marca germană. Pe măsură ce marca se aprecia, era mai scump pentru italieni să cumpere un produs german, iar produsele italiene erau mai ieftine în Germania. Tragedia acum este că această opţiune nu mai există, iar industria italiană şi altele au de suferit. Aşa că, din ce în ce mai mulţi oameni îşi pierd locurile de muncă, cresc datoriile, iar Bruxelles-ul cere austeritate, într-un cerc vicios al durerii. Între timp, exporturile Germaniei prosperă. Preţul destrămării zonei euro ar putea fi imens. Dar care e costul pe termen lung dacă eurozona rămâne?