Coreea de Nord l-a executat pe şeful armatei cu un tun antiaerian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coreea de Nord l-a executat pe şeful armatei în baza unor acuzaţii de trădare, punându-l în faţa unui tun antiaerian într-un poligon de tragere, le-a spus parlamentarilor sud-coreeni agenţia de informaţii de la Seul (NIS), relatează Reuters, în pagina electronică.

Hyon Yong Chol, în vârstă de 66 de ani, care a condus armata acestei ţări izolate, a fost eliminat luna trecută pentru că nu i s-a supus lui Kim Jong-un şi a adormit în timpul unei întâlniri la care era prezent şi tânărul lider nord-coreean, potrivit parlamentarilor sud-coreeni, informaţi în cadrul unei întâlniri cu uşile închise, miercuri, de agenţia de spionaj NIS.

Execuţia lui este ultima dintr-o serie de epurări la nivel înalt care au început după ce Kim a preluat conducerea ţării, în 2011, după moartea tatălui său, şi a fost urmărită de sute de persoane, afirmă parlamentarii citaţi.

Nu este clar cum a primit informaţia NIS, iar aceasta nu poate fi verificată independent.

Hyon, care a vorbit pentru ultima dată public la o conferinţă pe teme de securitate la Moscova în aprilie, ar fi arătat lipsă de respect faţă de Kim moţăind la un eveniment militar, au declarat parlamentarii de la Seul.

Hyon s-ar fi plâns de Kim Jong-un şi nu i-ar fi urmat ordinele de câteva ori, potrivit parlamentarilor. El a fost arestat luna trecută şi executat trei zile mai târziu, fără proceduri legale, potrivit informaţiilor NIS.

Execuţia ar fi avut loc după ce agenţia de spionaj sud-coreeană a afirmat luna trecută că Kim a ordonat execuţia a 15 oficiali în acest an ca pedeapsă pentru contestarea autorităţii sale.

În total, aproximativ 70 de oficiali au fost executaţi de când Kim a preluat conducerea ţării, afirmă agenţia sud-coreeană Yonhap, citând NIS.

"Politica internă nord-coreeană este foarte volatilă în aceste zile. Pe plan intern, Kim Jong-un nu pare să fie respectat la nivelul central şi de mijloc al conducerii nord-coreene", a declarat Michael Madden, expert în politica nord-coreeană.

"Nu există un pericol clar sau actual pentru conducerea lui Kim Jong-un sau stabilitatea Coreei de Nord, dar dacă toate acestea vor continua anul viitor, atunci va trebui să ne gândim serios la un plan de urgenţă pentru Peninsula Coreeană".

Parlamentarii au declarat că Hyon a fost executat pe un poligon la baza militară Kanggon, situată la 22 de kilometri nord de Phenian.

Comitetul pentru drepturile omului în Coreea de Nord, cu sediul în Statele Unite, a declarat luna trecută că, potrivit imaginilor din satelit, poligonul era folosit cel mai probabil pentru o execuţie cu armele unui tun antiaerian ZPU-4 în octombrie. Ţinta a fost amplasată la doar 30 de metri de arme, care au o rază de acţiune de 8.000 de metri.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție