Coreea de Nord dezminte că exportă arme în Rusia

0
Publicat:

Coreea de Nord a negat că ar fi furnizat arme Rusiei, potrivit unei informări a presei de stat. Răaspunsul a venit la câteva săptămâni după ce SUA au declarat că Moscova se îndreaptă spre Phenian pentru a-și reface stocurile de arme.

FOTO captură Vadim Belikov/AP

"Nu am exportat niciodată arme sau muniţii în Rusia şi nu avem de gând să le exportăm", a declarat un responsabil de la Biroul general de echipamente al Ministerului Apărării într-un comunicat publicat de agenţia oficială de presă KCNA, potrivit Agerpres.

Declarația Coreei de Nord vine după ce Casa Albă a anunțat că Rusia cumpără obuze de artilerie și rachete de la Phenian. Acestea ar urma să fie folosite în războiul din Ucraina.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Națională, John Kirby, declara că aceste achiziții "ar putea include literalmente milioane de cartuşe, rachete şi obuze de artilerie". Potrivit informațiilor desecretizate, Kirby a subliniat că achizițiile nu ar fi fost încă finalizate și nici nu ar exista indicii potrivit cărora armele ar fi folosite pe teritoriul Ucrainei. 

În comunicatul publicat de agenția oficială de presă KCNA, Phenianul afirmă că SUA şi "alte forţe ostile răspândesc un zvon de trafic de arme" între Coreea de Nord şi Rusia.

"Avertizăm Statele Unite să înceteze să mai facă remarci imprudente", a continuat documentul, subliniind în acelaşi timp că Phenianul îşi rezervă dreptul de a exporta echipamente militare.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată