Coreea de Nord ameninţă cu un atac nuclear în „inima“ Statelor Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Test de rachetă al regimului stalinist de la Phenian FOTO EPA

Regimul stalinist de la Phenian a făcut în cursul nopţii de marţi spre miercuri o nouă ameninţare la adresa americanilor, promiţând să lanseze un atac nuclear în „inima“ ţării lor dacă administraţia de la Washington va încerca să îl răstoarne, transmite DPA.

„Dacă Statele Unite vor îndrăzni să arate chiar şi cel mai discret semn al unei încercări de eliminare a conducerii noastre, atunci vom lansa un atac fără milă în inima ţării cu puternicul nostru ciocan nuclear, ascuţit şi întărit de-a lungul timpului“, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Phenian, potrivit agenţiei sud-coreene Yonhap.

Ameninţarea reprezintă un răspuns faţă de declaraţiile directorului CIA, Mike Pompeo, care a sugerat o posibilă schimbare de regim la Phenian.

Pompeo a declarat săptămâna trecută că cel mai important lucru pentru americani este „separarea capacităţii nucleare şi a celor care ar putea să aibă intenţii nucleare“. Un purtător de cuvânt al diplomaţiei de la Phenian a ţinut să sublinieze că aceste declaraţii ale lui Pompeo au depăşit o limită şi acum este „clar scopul final al administraţiei Trump... o schimbare de regim“ în Coreea de Nord.

„Dacă demnitatea supremă a Coreei de Nord este ameninţată, atunci noi suntem pregătiţi să anihilăm preventv acele ţări sau intităţi, care sunt implicate direct sau indirect, prin mobilizarea unor măsuri diverse, inclusiv a celor nucleare“, a completat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei nord-coreene.

Regimul nord-coreean a testat două bombe nucleare şi numeroase rachete balistice în ultimul an şi a reuşit să lanseze pe 4 iulie prima rachetă balistică intercontinentală, care are capacitatea tehnică de a lovi Alaska.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”