Coreea de Nord ajunge la un acord cu Coreea de Sud cu privire la redeschiderea complexului Kaesong

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Reuters

Cele două Corei au căzut de acord duminică, după mai mult de 12 ore de negocieri dificile, asupra principiului redeschiderii complexului industrial comun de la Kaesong, închis în luna aprilie pe fondul serioaselor tensiuni dintre Seul şi Phenian.

Echipele de negociatori, reunite în localitatea Panmunjom, pe linia de demarcaţie dintre cele două state, au decis că întreprinderile prezente în complexul finanţat de Coreea de Sud şi situat în Coreea de Nord îşi vor relua activitatea imediat ce vor fi 'pregătite' în acest sens, potrivit termenilor acordului semnat de cele două părţi în cursul dimineţii, notează France Presse.

Ei au hotărât să se întâlnească din nou, miercuri, la Kaesong pentru a identifica modalitatea de a evita pe viitor o nouă închidere a instalaţiilor şi au căzut de acord ca, în prealabil, oameni de afaceri sud-coreeni să inspecteze complexul.

Negocierile au avut loc după două luni de relaţii tensionate între Seul şi Phenian, în special cu ameninţări din partea Coreii de Nord, a cărei economie este afectată de înăsprirea sancţiunilor impuse de Naţiunile Unite după testul nuclear efectuat în februarie.

Cele două ţări au afirmat constant că doresc redeschiderea complexului de la Kaesong, loc cu o deosebită semnificaţie ce a avut de suferit în urma tensiunilor din Peninsula Coreea. Atât Seulul, cât şi Phenianul au refuzat să îşi asume responsabilitatea ca să îl declare oficial închis, s-au mărginit să recunoască o încetare provizorie a activităţii şi să se acuze reciproc că se află la originea suspendării activităţii.

Coreea de Nord, invocând tensiuni militare şi ostilitatea Sudului la adresa sa, şi-a retras la 8 aprilie cei 53.000 de angajaţi din cele 123 de întreprinderi sud-coreene aflate la Kaesong. Complexul a fost creat pe fondul 'diplomaţiei razei de soare', politică derulată de Coreea de Sud între 1998 şi 2008 în scopul încurajării contactelor între cele două ţări surori şi inamice, care rămân, în mod teoretic, în conflict, având în vedere că Războiul din Coreea (1950-1953) s-a încheiat cu un armistiţiu, şi nu cu un tratat de pace.

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”