Consulul general al României la Marsilia, despre accidentul de autocar: Nu a fost provocat de o eroare umană, vehiculul se afla în stare bună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consulul general al României la Marsilia, Ioan T. Morar, a declarat, duminică, citat de cotidianul Le Figaro în pagina online, că accidentul autocarului cu români în care şi-a pierdut viaţa un bebeluş de 18 luni la Var (sud-estul Franţei) nu a fost provocat de o eroare umană şi că vehiculul se afla în stare bună.

"Avem reviziile tehnice, ne aflăm totuşi în Europa", a adăugat Ioan T. Morar, potrivit sursei citate.

Autocarul avea doi şoferi, dintre care unul se afla la odihnă în momentul accidentului, potrivit Agerpres.

Potrivit consulului român, autocarul transporta la Suceava (estul României) cetăţeni români care îşi vizitaseră rudele în Spania, fapt susţinut şi de unul dintre pasagerii răniţi, care a făcut această precizare pentru un jurnalist, la spitalul Sainte-Musse de Toulon.

"Sunt bine", a declarat Florian, 18 ani, din Suceava, care s-a ales cu un hematom la frunte.

Potrivit Le Figaro, tânărul a explicat într-o engleză aproximativă că şi-a vizitat sora, la Madrid. El se aşezase pe unul dintre scaunele din spate ale autocarului şi nu purta centură de siguranţă, la fel ca şi alţi pasageri.

"Am auzit un zgomot puternic, când a explodat cauciucul, m-am agăţat de partea din spate a scaunului meu, geamul s-a făcut bucăţi, accidentul a durat, poate, 10 secunde", a spus el, dând asigurări că autocarul rula "cu viteză regulamentară".

"Este trist, o viaţă s-a pierdut. Pentru cei care sunt grav răniţi, sperăm să se facă bine", a declarat consulul, care a precizat că în autocar se aflau doi bebeluşi, între care fetiţa care a murit.

Ioan T. Morar a mai spus că pasagerii care se află în stare bună de sănătate urmează să fie repatriaţi cu autocarul în această noapte, cu ajutorul voluntarilor din comunitatea românească de la Toulon.

Majoritatea copiilor aflaţi în autocarul răsturnat în Franţa erau din judeţul Suceava

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală