Consiliul Prezidenţial al Libiei, susţinut de ONU, revendică puterea în ţara nord-africană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Prezidenţial din Libia a cerut instituţiilor statului şi comunităţii internaţionale să înceteze discuţiile cu facţiunile rivale, susţinând că are baza legală de a forma un guvern de unitate, relatează „The Guardian” şi Reuters.

Într-un comunicat emis sâmbătă seara, consiliul a anunţat că are destule semnături ale membrilor Camerei Reprezentanţilor şi susţinere din partea „altor figuri politice” pentru a prelua controlul asupra ţării nord-africane, care se zbate într-un continuu vid de putere după căderea regimului fostului dictator Muammar Gaddafi în 2011. 

Instituţia a cerut „tuturor instituţiilor suverane şi publice libiene şi capetelor corpurilor financiare să înceapă comunicarea imediată cu Guvernul de Acord Naţional pentru a asigura tranziţia paşnică a puterii”. Totodată, consiliul a cerut şi comunităţii internaţionale să nu mai negocieze cu nici o organizaţie din Libia care revendică puterea executivă şi se opune Guvernului de Acord Naţional.

Luna trecută, Consiliul Prezidenţial a nominalizat un Guvern de Acord Naţional pentru preluarea controlului asupra ţării, însă acesta este contestat de o parte a Camerei Reprezentanţilor şi a Congresului Naţional General – cele două instituţii funcţionând simultan pe post de adunări legislative rivale de la jumătatea anului 2014. 

Săptămâna trecută, Guvernul de Acord Naţional a picat votul Camerei Reprezentanţilor, în special datorită opoziţiei unei părţi a instituţiei care activează în Tobruk – denumită şi Camera Reprezentanţilor Estici.

Consiliul Prezidenţial, sprijinit şi recunoscut de ONU, îşi desfăşoară activitatea în exil în Tunis, după ce o coaliţie militară islamistă a preluat controlul asupra capitalei Tripoli în 2014. 

Conform planului propus de formare a unui guvern unificat, Consiliul Prezidenţial ar urma să devină principala putere executivă a statului, în timp ce Camera Reprezentanţilor şi Congresul Naţional General ar urma să formeze un legislativ bicameral. 

Recunoaşterea legitimităţii guvernului propus de Consiliul Prezidenţial ar putea pune bazele unei intervenţii legitime a forţelor militare străine în ţară, pentru a asigura instaurarea acestuia sigură la Tripoli, acolo unde situaţia pare a fi prea volatilă pentru o tranziţie paşnică a puterii.

Mai multe pentru tine:
Peste 600 de români, diagnosticați anual cu cancere de sânge. Cum donăm celule stem, tratamentul minune care îi poate salva
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Ce partide candidează la alegerile parlamentare din Republica Moldova și ce șanse au
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”