Consiliul de Securitate al ONU a aprobat o rezoluţie prin care i se cere Israelului să oprească colonizarea din Cisiordania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a aprobat vineri seara o rezoluţie prin care se solicită liderilor israelieni să pună capăt construirii ilegale de colonii evreieşti în Teritoriile Palestiniene, după ce Statele Unite au refuzat să blocheze prin veto rezoluţia, în ciuda acuzaţiilor lansate de Tel Aviv şi de republicanul Donald Trump, transmite Reuters.

Reprezentanţii din Noua Zeelandă, Malaezia, Venezuela şi Senegal au înaintat rezoluţia pe agenda Consiliului de Securitate al ONU, la doar o zi după ce egiptenii au retras textul rezoluţiei la presiunea Israelului şi a republicanului Donald Trump. Acesta din urmă a solicitat ambasadoarei americane să blocheze prin veto rezoluţia care condamnă practica controversată şi finanţată de Tel Aviv.

Rezoluţia a trecut cu 14 voturi ”în favoare” şi a fost întâmpinată cu ropote de aplauze, după ce ambasadoarea americană s-a abţinut de la vot.

Este prima rezoluţie din ultimii opt ani adoptată de Consiliul de Securitate cu privire la relaţia complicată dintre Israel şi Palestina.

Textul rezoluţiei propuse prevedea „încetarea imediată şi completă a tuturor activităţilor de colonizare israeliană în teritoriu palestinian, incluzând estul Ierusalimului”, notând că ridicarea de colonii noi în Cisiordania „nu are nicio bază legală şi constituie o încălcare flagrantă a legislaţiei internaţionale”.

Actuala conducere a Israelului a continuat politica veche de mai bine de jumătate de secol de a construi în colonii evreieşti în Cisiordania - guvernată de facto de Autoritatea Palestiniană – care se întrepătrund cu aşezările arabe şi scad şansele reale de aplicare a unei soluţii bistatale în cadrul conflictului israelo-palestinian. 

Miniştrii israelieni au reacţionat faţă de adoptarea rezoluţiei, susţinând că reprezentanţii Statelor Unite au decis să abandoneze Israelul.

În semn de protest, Israelul şi-a rechemat ambasadorii din Noua Zeelandă şi Senegal, singurele dintre ţările iniţiatoare cu care statul iudaic are relaţii diplomatice.

În schimb, ambasadoarea americană pe lângă Naţiunile Unite, Samantha Power, a explicat că continuarea programului de colonizare subminează securitatea naţională a Israelului.

De asemenea, aceasta a explicat că liderii israelieni nu pot vorbi despre soluţia celor două state şi să finanţeze în acelaşi timp colonizarea ilegală a Palestinei.

Rezoluţia ar fi trebuit votată joi, însă a fost retrasă de delegaţia egipteană - care a propus-o iniţial - după ce preşedintele-ales al Statelor Unite, Donald Trump, a intervenit pe lângă şeful statului egiptean Abdel Fateh al-Sisi, la cererea guvernului israelian. 

Mulţi analişti văd în acest gest drept o „palmă” finală dată de preşedintele american Barack Obama guvernului Netanyahu, înainte de sfârşitul mandatului prezidenţial, în timpul căreia relaţiile dintre cele două stat tradiţional aliate s-au înrăutăţit.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”