Confruntările sângeroase din Siria continuă, civilii fiind cei mai afectaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeile sunt antrenate pentru a participa la confruntările armate. FOTO: Reuters

Războiul din Siria continuă prin atacurile sângeroase ale diferitelor părţi combatante. 14 civili au fost ucişi joi într-un atac cu bombă într-o localitate aflată la nord-est de Homs, potrivit informaţiilor prezentate de Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

„Mai multe dispozitive explozive au fost activate la trecerea unui microbuz pe un drum care face legătura dintre Homs şi satele din regiune”, a precizat OSDO. Anterior, agenţia de ştiri egipteană Sana a raportat nouă decese, persoanele învinuite fiind rebelii sirieni.  

Preşedintele OSDO, Rami Abdel Rahman, a declarat că atacul cu bombă a fost urmat de schimburi de focuri în satul Jabbourine, localitate alawită aflată la nord-est de Homs, în urma căreia şase persoane au fost ucise.

Tot joi, în localitatea Al-Houla au avut schimburi de focuri între forţele de securitate siriene şi rebeli care s-au soldat cu patru morţi şi mulţi răniţi. Datele confruntărilor de joi pot fi completate de confruntările din localitatea Kafarnane unde forţele regimului condus de Bashar al-Assad au ucis opt rebeli.

În prezent, bilanţul morţilor de la începutul confruntărilor din Siria a trecut de 100.000 de persoane.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție