Conflictul din Siria. Statele Unite au bombardat un convoi pro-regim în apropiere de Iordania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Siria Foto: AFP/Arhivă

Statele Unite au bombardat joi un convoi care are legături cu regimul sirian, în apropiere de frontiera iordaniană, întrucât a fost considerat ameninţător pentru forţele coaliţiei care luptă cu gruparea jihadistă Statul Islamic, a declarat pentru AFP un responsabil american din domeniul apărării, transmite rtbf.be.

Convoiul „nu a răspuns“ avertismentelor ce vizau să împiedice „apropierea prea mare de forţele coaliţiei la At-Tanf“, o tabără a rebelilor sirieni susţinuţi de SUA şi aliaţii lor, a mai spus oficialul.

Potrivit lui, este vorba despre un incident punctual, care nu indică o schimbare în strategia coaliţiei.

„Nu am lovit tot convoiul, ci numai câteva vehicule din faţă“, a menţionat responsabilul.

El a adăugat că, înainte de bombardament, avertismentele au fost lansate în special prin intermediul liniei speciale de comunicare ce a fost pusă la punct împreună cu Rusia, aliată a regimului sirian, pentru a evita incidentele între avioanele ruse şi cele ale coaliţiei în spaţiul aerian sirian. 

Pentru a încerca să oprească acest convoi, avioanele au făcut şi „o demonstraţie de forţă“ şi au lansat „tiruri de avertisment“. 

„Nu suntem siguri că este vorba despre forţe siriene, dar, în orice caz, erau forţe care lucrau clar cu sirienii“, a mai spus el.

Statele Unite şi coaliţia nu bombardează forţe legate de regimul sirian, aminteşte France-Presse, adăugând că excepţie a făcut atacul lansat de SUA la începutul lunii aprilie asupra unei baze aeriene siriene (Al-Chaayrate), o măsură ce a venit ca urmare a unui atac chimic atribuit regimului Bashar al-Assad.

De asemenea, coaliţia a recunoscut că a lovit „din greşeală“, la sfârşitul lunii septembrie, combatanţi ai regimului sirian în apropiere de Deir Ezzor, în estul Siriei, pe care îi identificase drept jihadişti.  

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi