Comisia Europeană a ridicat alerta la castraveţii spanioli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avertismentul emis contra castraveţilor spanioli suspectaţi de a fi provocat o contaminare potenţial mortală cu bacteria E. coli a fost ridicat de către Comisia Europeană miercuri seară, potrivit AFP.

"Ultimele teste efectuate în Spania şi Germania pe castraveţi produşi în Spania nu au evidenţiat prezenţa tulpinii 0104 a bacteriei E. coli şi Comisia, în consecinţă, a ridicat alerta lansată la nivel european", se precizează într-un comunicat.

Comisia a informat toate statele membre asupra acestei decizii, ce a fost făcută publică imediat la Madrid de Ministerul Sănătăţii. Decizia este "un pas foarte important pentru revenirea la normal cât mai repede posibil pentru sectorul agricol spaniol", a subliniat ministerul.

John Dalli, comisarul european pentru sănătate, a cerut insistent Germaniei să îşi dubleze eforturile pentru a identifica sursa acestei contaminări la originea unei grave crize de sănătate în UE şi prăbuşirii pieţei de fructe şi legume.

"Focarul epidemiei este limitat la zona Hamburg", a indicat comisarul.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul