Video Comandourile israeliene au răpit un presupus oficial Hezbollah într-un raid naval fără precedent în nordul Libanului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Armata israeliană a răpit un presupus oficial de rang înalt al Hezbollah, într-o operațiune fără precedent, sâmbătă dimineață, a comandourilor israeliene, care au debarcat pe țărmul orașului Batroun, în nordul Libanului, relatează The Guardian și CNN.

Într-un comunicat, un oficial militar israelian a declarat că forțele armate au capturat un „agent superior al Hezbollah” și l-au transferat pe teritoriul său pentru a fi investigat de serviciile de informații militare.  Axios a citat surse israeliene potrivit cărora  bărbatul reținut, care se numește Imad Amhaz, ar fi responsabil pentru operațiunile navale ale grupării libaneze șiite Hezbollah.

Ministrul libanez al transporturilor, Ali Hamie, a declarat că Amhaz era căpitan pe ambarcațiuni civile, în timp ce Hezbollah nu a comentat acuzațiile că acesta ar face parte din grupare.

Premierul Libanului, Najib Mikati, a anunțat că Libanul va depune o plângere la consiliul de securitate al ONU și că a cerut armatei libaneze și misiunii de menținere a păcii a ONU să investigheze incidentul.

Raidul naval israelian este primul de acest gen, soldații israelieni debarcând în nordul Libanului – o zonă neafiliată cu Hezbollah și situată la circa 160 de km de granița Liban-Israel.

„O forță militară neidentificată a efectuat o operațiune de debarcare pe plaja Batroun și a continuat … într-o cabană de lângă plajă, unde l-a răpit pe cetățeanul Imad Amhaz și … a părăsit locul pe mare în bărci cu motor”, a raportat Agenția Națională de Știri din Liban.

Imaginile de camerele de supraveghere au arătat cum un bărbat cu mâinile legate la spate este condus de un șir de soldați.

FID [Forțele de Apărare Israelului] vor continua să acționeze oriunde este necesar pentru a proteja statul Israel și cetățenii săi”, a transmis un oficial militar israelian într-o declarație.

Un oficial din cadrul armatei israeliene a declarat pentru CNN că presupusul membru Hezbollah a fost reținut după o operațiune a forței de elită Shayetet 13 și că este acesta este în prezent investigat de unitatea de informații 504.

Forța Shayetet desfășoară „activități strategice de sabotaj dincolo de liniile inamice, inclusiv deteriorarea structurilor vitale pe timp de război și a porturilor maritime ale inamicului”, potrivit armatei israliene.

Raidul are loc la circa lună de când Hezbollah a susținut că a vizat o bază navală de pe coasta mediteraneană de nord a Israelului, care găzduiește o unitate de comando navală de elită, probabil Shayetet 13.

Libanul denunță o încălcare a rezoluției ONU

Ministrul libanez al transporturilor, Ali Hamieh, a spus că răpirea lui Amhaz este o posibilă încălcare a rezoluției 1701 a ONU ce reglementează dinamica securității între Israel și Liban după războiul dintre Israel și Hamas din 2006.

„Răpirea lui Amhaz a avut loc la 100 de metri de locul său de reședință. Dacă se dovedește că răpirea a avut loc printr-o debarcare navală, unde este implementarea rezoluției 1701?” a reacționat Hamieh.

Încleștările armate între Israel și Hezbollah, care au început la 8 octombrie 2023 după ce gruparea militantă a lansat rachete asupra Israelului „în solidaritate” cu gruparea Hamas, au cruțat în general nordul Libanului.

Trupele israeliene efectuează raiduri la sol în sudul Libanului din 30 septembrie, dar în mare parte la câțiva kilometri de graniță. Operațiunile anterioare israeliene împotriva Hezbollah în zone non-frontaliere au avut loc prin bombardamente aeriene.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet