Comandantul forţelor ISIS din Mosul a fost ucis, anunţă Reuters

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Forţele guvernamentale irakiene au reuşit să-l ucidă pe comandantul forţelor teroriste ale Statului Islamic din Mosul, în campania de recucerire a oraşului demarată pe 16 octombrie, anul trecut.

Oficialii irakieni au declarat că au reuşit să-l ucidă pe comandantul militar al forţelor ISIS, Abu Abdul Rahman al-Ansary, în timpul operaţiunilor de liberare a districtului Bab al-Tob. În situaţia actuală în care majoritatea conducătorilor au părăsit deja oraşul Mosul, moartea lui Ansary reprezintă o pierdere grea pentru forţele ce încă mai luptă să apere zonele controlate de către Statul Islamic.

Odată cu intensificarea luptelor, după două zile de pauză datorate vremii nefavorabile, forţele guvernamentale au reuşit să elibereze o serie de cartiere aflate în zona de Vest a oraşului. Civili eliberaţi din aceste zone au declarat că au suferit de foamete şi frig, şi că sunt fericiţi să fi scăpaţi de controlul militanţilor ISIS.

„Trupele ISIS au vrut să ne mute în zonele controlate de aceştia, dar am reuşit să scăpăm atunci când a sosit armata. Militanţii ne-au bombardat intens. În majoritatea timpului nu am mâncat decât apă cu roşii”, a declarat Hamidi Hadi, profesor în Mosul.

Oficiali ai trupelor irakiene au mai declarat că încearcă cucerirea unui important pod peste râul Tigru, Podul de Fier. Cucerirea lui ar însemna că forţele guvernamentale ar controla trei din cele cinci poduri peste Tigru. pentru majoritatea zilei de marţi, trupele s-au aflat la doar 100 metri de acest pod.

„Este esenţial ca forţele noastre să controleze bancurile râului şi să reuşim să neutralizăm luptătorii ISIS. Capturarea acestui pod ne va ajuta să strângem laţul în jurul militanţilor ce s-au baricadat în centrul vechi al oraşului”, a declarat purtătorul de cuvânt al forţelor de Intervenţie Rapidă.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor