Coloniştii evrei acuzaţi de incendierea unei moschei în Cisiordania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu a avariat marţi o moschee dintr-un sat palestinian din Cisiordania, iar un oficial local a pus incidentul pe seama coloniştilor evrei, în cel mai recent dintr-o serie de atacuri ce ar putea îngreuna reînnoirea eforturile în favoarea procesului de pace din Orientul Mijlociu.

Potrivit Reuters, armata israeliană  verifică informaţii referitoare la focul izbucnit în satul Libban al-Sharqia, aflat în apropiere de oraşul Nablus, din centrul Cisiordaniei.

Am văzut flăcările ce cuprindeau moscheea înaintea rugăciunilor de dimineaţă. A durat aproximativ o jumătate de oră pentru a stinge incendiul. Moscheea a ars în întregime, a declarat Majed Daraghmeh pentru sursa citată.

Potrivit martorului, coloniştii evrei sunt vinovaţi pentru inendierea moscheei din Cisiordania pe fondul unor incidente mai vechi ce au constat, potrivit lui, în vandalizarea unor recolte şi a unor măslini.

Nu i-am văzut pe colonişti, dar sunt sigur că ei au fost cei care au pus focul, din cauza atacurilor lor anterioare asupra satului, încearcă să argumenteze localnicul.

Coloniştii evrei care trăiesc în apropiere de zona Nablus au tendinţa de a fi motivaţi religios, evocând o legătură biblică cu pământurile ocupate de Israel în războiul din 1967.Incidentul este cel mai recent dintr-o serie de astfel de cazuri în care coloniştii au fost învinovăţiţi.

Negocierile indirecte de pace între Israel şi palestinieni,  mediate de Statele Unite ale Americii, sunt pe cale de a fi reluate după 18 luni de impas.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”