Cine sunt cele zece personalităţi alese să vină cu idei pentru reînnoirea NATO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul central al NATO FOTO Shutterstock

Zece personalităţi au fost invitate să contribuie la reînnoirea NATO, mai ales în privinţa îmbunătăţirii coordonării şi procesului politic.

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a anunţat marţi crearea unui comitet de zece personalităţi care să lucreze împreună la consolidarea alianţei.

Acest comitet a fost înfiinţat la solicitarea preşedintelui francez Emmanuel Macron, care a apreciat că NATO este în „moarte cerebrală” şi trebuie să îşi revină cât mai curând posibil.

Noul grup „va propune recomandări pentru întărirea unităţii Alianţei, intensificarea consultării şi coordonării politice între aliaţi, precum şi pentru consolidarea rolului politic al NATO”, a precizat Stoltenberg într-un comunicat.

Potrivit acestuia, cei zece au fost aleşi ţinând cont de „echilibrul între sexe, experienţa pertinentă şi repartizarea geografică a aliaţilor”.

„Grupul va angaja dialogul cu capitalele statelor aliate şi cu Consiliul Nord-Atlantic, organul de decizie al NATO, precum şi cu alte părţi interesate”, subliniază secretarul general Jens Stoltenberg, citat de AFP.

Cei zece aleşi sunt: canadianca Greta Bossenmaier, fosta consilieră de securitate naţională a premierului Justin Trudeau, daneza Anja Dalgaard-Nielsen, profesoară şi expertă în chestiuni de strategie, violenţă şi anti-terorism, francezul Hubert Vedrine, fost purtător de cuvânt şi consilier la Palatul Elysee şi ministru de Externe, germanul Thomas de Maiziere, fost ministru al Apărării şi de Interne, italianca Marta Dassu, expertă în relaţii internaţionale şi fost viceministru de Externe, olandeza Hema Verhagen, poloneza Anna Fotyga, fost ministru de Externe şi eurodeputat, turcul Tacan Ildem, diplomat de carieră, britanicul John Bew, profesor de istorie şi politică externă şi membru al unui corp de elită de specialişti care îl consiliază pe premierul Boris Johnson, şi americanul Wess Mitchell, expert în politică externă şi fost diplomat.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”