Cine a doborât avionul care a aparţinut companiei Malaysia Airlines? Un cetăţean român de 20 de ani şi-a pierdut viaţa în urma tragediei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un avion Boeing 777 care a aparţinut Malaysia Airlines, zborul MH17, s-a prăbuşit în estul Ucrainei după ce a fost doborât de o rachetă de la sol. Zborul era pe culoarul aerian L980, unul dintre cele mai importante pentru zborurile comerciale europene. Un cetăţean româno-canadian se afla la bordul avionului prăbuşit, a anunţat MAE.

Cine a doborât avionul? L-au doborât separatiştii ruşi din Ucraina? Care pot fi consecinţele acestui tragic eveniment?

La aceste întrebări, dar şi la multe altele au încercat să răspundă Călin Hentea, istoric militar - specialist în istoria propagandei, Oana Popescu, analist de politică internaţională, şi Ciprian Plăiaşu, editor „Historia”, într-o ediţie specială Adevărul Live, transmisă de la ora 12.00 şi moderată de Ion M. Ioniţă.

Oana Popescu, analist de politică internaţională: În momentul de faţă ştim că cel mai probabil avionul a fost doborât şi ştim naţionalitatea celor care călătoreau cu avionul.

Au existat nenumărate declaraţii din partea autorităţilor care spun că vor merge până la capăt cu anchetele şi se pare, dintr-o înregistrare difuzată de autorităţile ucrainiene, că separatiştii proruşi ar fi confundat avionul cu pasageri cu un avion de luptă şi l-au doborât. 

Dincolo de cine a provocat acest dezastru, trebuie văzut şi comportamentul pe care îl au autorităţile ucrainiene şi cele ruse. 

Dacă a fost un accident sau o doborâre intenţionată, gravitatea situaţiei este extrem de mare fiindcă la bord au fost cetăţeni britanici, cetăţeni americani şi statele occidentale ar putea să ia decizii mai ferme în privinţa războiului din Ucraina în urma acestui eveniment.

Călin Hentea, istoric militar: Dumnezeu ştie cine ţine controlul într-o astfel de regiune care nu se află sub autoritatea unui stat, unde avem de a face cu grupuri din acestea. Oricine poate face ce vrea, sunt foarte greu de controlat şi de a avea predictibilitatea unor acţiuni.

Cine a doborât avionul? Răspunsul este deja bine cunoscut, dar numai la un anumit nivel foarte înalt. Necunoscuta este modul în care acest răspuns va fi făcut public şi axceasta este o decizie politică. Victimele reprezintă un caz concret prin care se poate internaţionaliza conflictul din Ucraina.

Ciprian Plăiaşu: Este complicat să spui cine este de vină, Putin spune că vinovat este statul pe teritoriul căruia s-a întâmplat tragedia.

Oana Popescu: Indiferent de cine a apăsat pe buton, chiar dacă este o eroare, faptul că separatiştii ucrainieni deţin un astfel de echipament este foarte grav. Cred că responsabilitatea devine una generală, nu numai a celor care îi înarmează ci şi a celor care au închis ochii atunci când armamentul acesta a fost transportat peste graniţă.

Ion M. Ioniţă: Un cetăţean român de 20 de ani cu dublă cetăţenie româno-canadiană  şi-a pierdut viaţa în urma doborârii avionului.

Oana Popescu:  Toată lumea remarcă gradul de pericol la are s-a ajuns în zonă şi că la graniţa UE este un conflict. Este un lucru care afectează poziţiile pe care statele le iau în privinţa conflictului.

Călin Hentea:  Cine are de câştigat în urma acestui incident? Separatiştii proruşi nu aveau niciun motiv să doboare acel avion, practic asta va aduce după sine un val de nemulţumiri la nivel internaţional şi cauza lor este pierdută. Nici Rusia nu avea nevoie în momentul de faţă de un astfel de incident.

Ion M. Ioniţă: Este evident că cineva vroia să arunce în aer toată zona.

Oana Popescu: Şocul este mult mai mare când evenimentele se întâmplă într-o zonă apropiată geografic de tine.

Călin Hentea:  Simultaneitatea evenimentelor din Europa şi a celor din Gaza nu este întâmplătoare.

Oana Popescu: Cred că în momentul de faţă SUA sunt forţate să se implice mai mult decât au făcut-o până acum.

Ion M. Ioniţă: Consecinţele pot fi uriaşe, prima consecinţă ar fi că americanii au trecut la un nou nivel de sancţionare a Rusiei.

Ciprian Plăiaşu: Opinia publică va cere dreptate pentru ceea ce s-a întâmplat acolo.

Oana Popescu: La nivel uman sunt convinsă că Putin va fi perceput negativ, este foarte posibil însă ca ruşii să se raporteze la asta ca la un conflict, în care există şi victime civile. În timp, poziţia lui Putin poate deveni nesustenabilă. Din toate punctele de vedere, în momentul de faţă, Rusia nu poate să iasă decât ofilită.

Oana Popescu: Germania nu va avea de ales niciodată atâta timp cât nu se schimbă geografia, nu are cum să nu aibă o relaţie cu Rusia, în timp ce interesele Rusiei fac ca această paradigmă roz a cooperării pe care o oferă UE să pară hilară. E clar că nu funcţionează sistemul de valori internaţionale la care ne-am alăturat. 

Mai multe pentru tine:
Prințesa Charlotte face ravagii în vacanță la Balmoral. Scoțienii sunt intrigați de acest detaliu, când o văd prin localitate
Crap cu legume la cuptor cum n-ai mai mâncat până acum
După divorțul lui Andi Moisescu, psihologul Radu Leca explică de ce bărbații din showbiz vor să redevină burlaci, în prag de 50 de ani: „Noi aventuri”
Familia Iohannis, somată de ANAF să predea cheile imobilului din Sibiu și să plătească banii încasați din chirii în perioada 1999-2015
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Trei zodii vor fi favoritele Universului în luna septembrie 2025. Acești nativi vor avea cea mai bună perioadă din acest an
Accident feroviar în Satu Mare. O persoană a murit și alta este în stare critică după ce un tren a lovit o mașină. Autoturismul a fost împins 20 de metri
Victor Ponta recunoaște motivele divorțului de Daciana Sîrbu: „Vinovatul sunt eu, 100%”
Cazinoul din Mamaia - o bijuterie uitată, readusă la viață
Polonia își învață populația cum să supraviețuiască în caz de atac aerian și pene prelungite de curent, gaz şi apă. Ce conține ghidul pentru situaţii de criză
Cum a slăbit Gina Pistol opt kilograme în timp record? Soția lui Smiley arată fabulos! „Am băut numai lapte! E laptele minune”