Cinci ostatici israelieni, găsiți morți în tunelurile Hamas din nordul Fâșiei Gaza | VIDEO

0
Publicat:

Cinci ostatici israelieni, morți în timpul captivității sub controlul Hamas, au fost recuperați dintr-o rețea de tuneluri subterane din nordul Fâșiei Gaza, conform anunțului armatei de duminică.

Armata israeliană a recuperat corpurile ostaticilor pentru a fi înmormântate Foto Profimedia

Armata nu a informat despre modul în care au murit aceştia, purtătorul de cuvânt al armatei, contraamiralul Daniel Hagari, afirmând că autopsia este în aşteptare."Vom informa familiile şi apoi, în funcţie de ceea ce aprobă, publicul", a spus el.

Cei trei soldaţi şi doi civili s-au numărat printre cele 240 de persoane răpite în Fâşia Gaza de oamenii înarmaţi ai Hamas pe 7 octombrie.

Armata a anunţat repatrierea cadavrelor mai devreme în cursul acestei luni.

Hamas a publicat săptămâna trecută un clip video în care apar trei dintre ostatici în viaţă în ceea ce părea a fi un dormitor îngust, cu gresie albă şi fără ferestre, cu o priză electrică de perete. Pe o bandă în limba ebraică în partea de jos a clipului video, un mesaj adresat Israelului spunea: "Armele tale militare i-au ucis pe cei trei".

Hamas declarase anterior că unii ostatici au murit în bombardamentele efectuate de Israel. De asemenea, a ameninţat că va executa ostatici.

Informarea de duminică din partea armatei israeliene a venit în momentul în care prim-ministrul Benjamin Netanyahu a declarat că Israelul va aprofunda operaţiunile războiului care ţine de aproape 12 săptămâni şi al cărui bilanţ al victimelor în rândul civililor a alarmat puterile occidentale, îngrijorate şi de soarta celor 129 de ostatici.

Clipul video difuzat de armată îi arată pe inginerii săi într-o reţea de tuneluri întunecate şi prăfuite care, a spus acesta, avea două niveluri: unul la 10 metri adâncime, iar celălalt la "zeci de metri" mai adânc.

Un tunel ducea la casa lui Ahmad Al Ghandour, şeful brigăzii Gaza de Nord a Hamas, a spus armata israeliană. Hamas a declarat că acesta şi alţi câţiva comandanţi au fost ucişi în acţiune pe 26 noiembrie. Israelul a spus că au fost ţinta unuia din atacurile sale aeriene.

Clipul video a arătat o secţiune de tunel cu gresie albă, precum şi o baie cu un design similar, cu un duş rudimentar, toaletă şi chiuvetă şi o cameră de lucru cu o masă de colţ şi o bancă. Un tunel avea un distribuitor de apă potabilă şi o grămadă de gloanţe. Clipul video prezentat de armata israeliană nu include imagini care corespund dormitorului ostaticilor prezentat în clipul Hamas, al cărui tavan părea diferit proiectat, deşi avea tot gresie albă.

Mai multe pentru tine:
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cristina Teleanu și-a luat o țeapă de zile mari la piață. Produsul banal cu care sunt păcăliți mulți români
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete