Cinci motive pentru care Julian Assange va iubi Ecuadorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieşirea din ambasada Ecuadorului de la Londra şi călătoria până în statul sudamerican nu va fi floare la ureche pentru fondatorul WikiLeaks dar, odată ajuns acolo, Julian Assange are cinci motive pentru care se va îndrăgosti de ţara din Anzi, scrie „Foreign Policy”.

Faptul că Ecuador i-a acordat azil politic lui Julian Assange a declanşat diverse speculaţii. Acum se pune problema scoaterii lui Assange din ambasada Ecuadorului de la Londra, unde se află deja de două luni, şi se caută soluţii privind călătoria sa până în ţara din Anzi. Nu-i va fi uşor, susţine „Foreign Policy”.

În pofida încercărilor Marii Britanii de a-l reţine pe fondatorul WikiLeaks şi de a-l da pe mâna autorităţilor suedeze care l-au acuzat de viol, Julian Assange a găsit refugiu în ambasada Ecuadorului de la Londra şi aşteaptă să se mute în ţara sudamericană care i-a acordat, de curând, azil politic.

Marea Britanie nu a renunţat la a-l extrăda pe Assage în Suedia pentru a se confrunta cu acuzaţii de hărţuire sexuală. Chiar se cochetează cu ideea de a revoca statutul diplomatic al ambasadei ecuadoriene pentru ca poliţia britanică să poată intra şi să-l reţină pe fondatorul WikiLeaks.

Dar dacă Assange găseşte o modalitate de a ieşi din Londra şi de a ajunge în Ecuador, oare cum se va adapta în noul său cămin, se întreabă publicaţia „Foreign Policy”.

1. Anti-americanismul

Unul dintre motivele unei şederi plăcute în ţara care l-a primit cu braţele deschise este anti-americanismul manifestat la scară largă. Assange va găsi o ureche dispusă să-l asculte în persoana lui Rafael Correa, preşedintele Ecuadorului, economist format în SUA care a stabilit alianţe şi a schimbat informaţii cu ţări ca Iran, Cuba şi Venezuela, care a interzis crearea unei baze americane în Ecuador şi care a dat afară din ţară doi diplomaţi ai SUA din cauza unor certuri cu privire la un program de ajutor. 

Există o dezbatere publică dacă nu cumva WikiLeaks a ales în mod special SUA pentru dezvăluirea unor documente secrete. 

Assange nu are sentimente tocmai bune faţă de America de Nord mai ales că se zvoneşte că Suedia îl va preda autorităţilor de acolo. „Am fost atacat de Statele Unite, chiar de către vicepreşedinte şi sunt tratat ca un terorist”, a declarat fondatorul WikiLeaks.

2. Vecinii prietenoşi

Al doilea motiv care i-ar face viaţa plăcută în Ecuador este prezenţa unor vecini prietenoşi. Preşedintele ecuadorian, Correa, s-a aliat cu lideri latino-americani cum sunt Hugo Chavez din Venezuela, Evo Morales din Bolivia şi fraţii Castro din Cuba. Cu toţii şi-au manifestat susţinerea faţă de WikiLeaks. 

Chiar Chavez a lăudat iniţiativa lui Assange şi a sfătuit-o pe Hillary Clinton, secretar de stat american, să-şi dea demisia în urma unor dezvăluiri cum că strategia SUA este să izoleze Venezuela. 

Cel mai avid susţinător a fost Fidel Castro al Cubei care a denumit dezvăluirile drept un „scandal colosal” pentru America şi a numit, cu admiraţie, WikiLeaks drept „Vocea Internetului”. Bineînţeles, el a mai susţinut şi faptul că WikiLeaks a demonstrat că Osama bin Laden a fost un spion american.

3. Presa ecuadoriană

Un al treilea motiv se referă la restricţiile aplicate presei. Assange l-a întrebat pe Correa despre libertatea de expresie dar a lăsat afirmaţiile preşedintelui ecuadorian despre elitele economice care controlează media şi hărţuiesc guvernul să treacă de la sine. Acest lucru se datorează, poate, relaţiei lui Julian Assange cu anumiţi parteneri media ai WikiLeaks. 

Relaţia cu „The New York Times” s-a distrus, în parte, din cauza unui profil realizat pe prima pagină despre Julian Assange pe care fondatorul WikiLeaks l-a denumit ca fiind „un articol murdar”. Poate  Assange va descoperi că presa ecuadoriană nu-i este atât de ostilă.

4 Accesul la internet

În Ecuador este o piaţă a internetului în plină dezvoltare. Assange poate va fi interesat de faptul că doar 20% din locuitori au acces la internet şi sunt concentraţi, majoritatea, în oraşele principale. Foreign Policy se întreabă dacă nu cumva Assange, haker de meserie, se va reprofila şi-şi va face o carieră din consultanţă sau poate negustor de „bandă largă” ecuadoriană.

5 Cultul dansului

Cluburile de dans din Ecuador sunt mult mai spaţioase decât cele cu care este obişnuit Assange. Într-o postare pe YouTube din aprilie 2011, îl vedem pe Julian într-un club de noapte din capitala Islandei, Reykjavík, demonstrându-şi mişcările de dans extrem de ciudate. 

Un coleg şi-a amintit că „Julian folosea mult spaţiu atunci când dansa, aproape la fel de mult ca un şef de trib ce îndeplinea vreun ritual”, comentează „Foreign Policy”. Prietenii l-au încurajat pe fondatorul WikiLeaks să pună muzică şi să danseze în loc de altă activitate fizică, atâta vreme cât e consemnat în sediul ambasadei ecuadoriene.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV