China: Zeci de răniţi şi cel puţin şase morţi într-un cutremur cu magnitudinea de 6,4

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cel puţin şase persoane au murit, iar alte 50 au fost rănite FOTO itv.com

Un cutremur cu magnitudinea de 6,4 a avut loc vineri în regiunea Xinjiang, în vestul Chinei, informează BBC. În urma cutremurului, cel puţin şase persoane au decedat, existând peste 50 de răniţi.

Seismul, de suprafaţă, a fost localizat la aproximativ 160 de kilometri nord-vest de oraşul Hotan (sud), în apropiere de comitatul Guma, la o adâncime de aproximativ zece kilometri, potrivit USGS, relatează Reuters în pagina electronică, citat de Mediafax.

Cel puţin şase persoane au murit, iar alte 50 au fost rănite la Pishan, a anunţat televiziunea de stat CCTV într-un mesaj postat pe Twitter.

Comitatul Guma este o regiune săracă agricolă, cu peste 200.000 de locuitori, majoritatea etnici musulmani uiguri. Multe case tradiţionale din această regiune s-au prăbuşit. Ministerul Afacerilor Interne a comunicat că cel puţin 3.000 de locuinţe s-au prănuşit sau au fost avariate serios. 1.000 de corturi au fost trimise în regiune, anunţă Reuters.

O serie de replici au fost raportate imediat după cutremur, cea mai importantă cu magnitudinea de 4,7, potrivit Institutului american de geofizică USGS.

Utilizatori ai site-ului chinez de microblogging, care scriu că se aflau la faţa locului, afirmă că au fost şocaţi de puterea cutremurului. „Clădirile se clatină toate şi sunt oameni peste tot, afară“, scrie un utilizator pe Weibo.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie