China va permite accesul în ţară doar străinilor vaccinaţi împotriva COVID-19 cu un vaccin chinezesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaccin China / FOTO Shutterstock

China va relua procesarea de vize pentru străini din zeci de ţări, dar numai dacă aceştia au fost vaccinaţi împotriva Covid-19 cu un vaccin fabricat în China, potrivit publicaţiei The Guardian. China are acum cinci vaccinuri aprobate pentru uz general sau de urgenţă, inclusiv trei care sunt distribuite şi în alte ţări, fie prin comerţ, fie sub formă de ajutoare.

Măsura a ridicat întrebări cu privire la motivaţiile din spatele cererii, dat fiind că vaccinurile Chinei nu sunt aprobate în multe dintre ţările pentru care a deschis călătoriile şi că nu va accepta vaccinurile străine făcute în altă parte, inclusiv cele aprobate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Beijingul a interzis în mare măsură călătoriile neesenţiale în China în timpul pandemiei. Reluarea călătoriei este un factor esenţial pentru redresarea economică şi multe ţări discută bule negociate cu atenţie, sau paşapoarte de vaccinare recunoscute reciproc, pe măsură ce implementează campanii interne de vaccinare.

Anunţurile făcute de ambasadele chineze în aproximativ 20 de ţări în această săptămână variază uşor în funcţie de fiecare ţară, dar, în cea mai mare parte, promit o revenire la procesarea vizelor pre-pandemice pentru unele grupuri, astfel încât să reia „schimburile interumane în mod ordonat”.

Până în prezent, este permis accesul străinilor din locuri precum Hong Kong, SUA, Marea Britanie, India, Australia, Irak, Thailanda, Croaţia, Israel, Pakistan şi Filipine.

Eventualii beneficiari trebuie să fi fost vaccinaţi fie cu două doze ale unui vaccin, fie cu un vaccin cu doză unică, cu cel puţin 14 zile înainte de călătorie, dar vaccinul trebuie să fie unul dintre vaccinurile produse de China la nivel intern.

Testele negative pentru COVID-19 şi regulile de carantină vor fi aplicate în continuare.

Cominicatul emis de ambasada din SUA afirmă că China va permite acum întoarcerea „cetăţenilor străini şi a membrilor familiilor acestora care vizitează China continentală pentru reluarea muncii şi a producţiei în diferite domenii”.

De asemenea, China a extins eligibilitatea pentru călătoriile care au ca scop „nevoi umanitare”, pentru membrii de familie ai cetăţenilor chinezi sau rezidenţi care doresc să participe la reuniuni de familie, să aibă grijă de rude în vârstă sau de bolnavi sau să participe la înmormântări.

China a anunţat pentru prima dată modificări ale proceselor de acordare a vizelor pentru străini în Hong Kong, unde vaccinul chinezesc Sinovac este unul dintre vaccinurile administrate deja publicului.

Vaccinurile chinezeşti au fost, de asemenea, aprobate pentru utilizare în Filipine, Thailanda şi Irak, dar în alte câteva ţări cărora China le-a oferit opţiunea de călătorie nu există niciun vaccin chinezesc disponibil. Asta a însemnat că oamenii din Australia, de exemplu - care pot primi doar un vaccin aprobat, prescris de un medic - au fost excluşi din oferta Chinei în mod implicit.

Paul Griffin, un medic specializat în boli infecţioase din Australia, a spus că este posibil ca autorităţile de reglementare australiene să aprobe în cele din urmă un vaccin chinezesc, „dar nu ştiu dacă acestea sunt examinate de TGA ... şi cu siguranţă nu avem un acord de cumpărare”.

După criticile iniţiale şi suspiciunile cu privire la lipsa de date publicate ale studiilor din China, există acum o acceptare mult mai largă a vaccinurilor chinezeşti, deşi ratele de eficacitate raportate variază enorm.

Încă nu se ştie în ce măsură vaccinurile chinezeşti blochează transmiterea Covid-19, atât la indivizi, cât şi la nivel de populaţie atunci când se utilizează mai multe tipuri.

China are acum cinci vaccinuri aprobate pentru uz general sau de urgenţă, inclusiv trei care sunt distribuite şi în alte ţări, fie prin comerţ, fie prin ajutoare.

Eforturile de a furniza vaccinurile la nivel internaţional a fost etichetat ca o campanie de ”diplomaţie a vaccinurilor”, pentru a spori locul Chinei în calitate de contribuitor la sănătate la nivel mondial, cu preluare în special în Asia, Africa şi America de Sud.

Într-un briefing de presă de marţi, Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, a negat faptul că regula a fost concepută pentru a împinge alte ţări să recunoască vaccinurile Chinei.

„Propunerea noastră ... este făcută după ce am analizat temeinic siguranţa şi eficacitatea vaccinurilor chinezeşti. Acesta este un aranjament făcut de partea chineză unilateral. Este un lucru diferit de recunoaşterea vaccinului”, a spus Zhao.

 Robert Booy, expert în boli infecţioase şi vaccinuri la Universitatea din Sydney, a declarat că anunţul de la Beijing este „un semn bun” pentru persoanele care se întorc în China pentru a lucra şi că are sens să ne dorim ca acei repatriaţi să fie vaccinaţi.

„Cred că toate ţările, China sau nu, sunt mândre de un vaccin sigur şi eficient şi ar dori să vadă un vaccin de calitate utilizat pe scară largă, aşa că aş elimina politica din acest lucru şi aş spune că înţeleg că vreau să văd utilizwt un vaccin sigur şi eficace. Dar faptul că vaccinurile fabricate în China nu sunt disponibile în multe ţări face lucrurile dificile. Sper că autorităţile chineze vor accepta orice vaccin împotriva Covid-19 de renume", a spus Booy.

Mai multe pentru tine:
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!