China spune că nu a testat o rachetă hipersonică, ci un vehicul spaţial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al MAE chinez

China a negat că ar fi testat în vară o rachetă hipersonică cu capacitate nucleară, afirmând că a fost vorba despre un vehicul spaţial, transmite Reuters.

Cotidianul Financial Times a scris sâmbătă, citând cinci persoane familiarizate cu subiectul, că Beijingul a testat o rachetă hipersonică cu capacitate nucleară, care a înconjurat Pământul înainte de a coborî către ţinta sa, ratată cu circa 38 de kilometri.

Cotidianul afirma că testul "a luat prin surprindere agenţiile americane de informaţii"

'"Nu a fost o rachetă, a fost un vehicul spaţial", a declarat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Zhao Lijian, într-un briefing de presă la Beijing, răspunzând unei întrebări. El a afirmat că a fost vorba despre un "test de rutină" vizând tehnologia de reutilizare a vehiculului.

Semnificaţia unui test de reutilizare este aceea că poate le "oferi o metodă ieftină şi convenabilă oamenilor pentru a călători în şi înapoi din spaţiu", a spus Zhao, potrivit căruia multe companii au întreprins teste similare, citat de Reuters, preluat[ de agerpres.ro.

Ministerul de Externe a precizat că testul a avut loc în iulie, nu în august aşa cum a relatat Financial Times.

Programul chinez de modernizare a armatei este monitorizat îndeaproape de SUA pentru a evalua riscurile venite din partea competitorului strategic aflat în plină afirmare.

Mai multe pentru tine:
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat