China, somată de SUA să îl extrădeze pe Snowden: „Dacă autorităţile din Hong Kong nu acţionează curând, vor complica relaţiile noastre bilaterale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite au contactat autorităţile din Hong Kong pentru a cere extrădarea lui Edward Snowden, cel care a recunoscut că a oferit informaţii cu privire la programele secrete de supraveghere din ţară.

Potrivit CNN, procurorii federali l-au acuzat pe Snowden de spionaj, SUA argumentând că el trebuie extrădat, în baza tratatului de extrădare dintre Statele Unite şi China.

Autorităţile de la Washington au cerut, de asemenea, informaţii privind locul în care se află Snowden, fostul analist al Agenţiei Naţionale de Securitate.

Dacă autorităţile din Hong Kong nu acţionează curând, vor complica relaţiile noastre bilaterale“, a declarat o sursă din cadrul administraţiei americane, sub acoperirea anonimatului.

Snowden, în vârstă de 30 de ani, a recunoscut în cadrul mai multor interviuri că se află în spatele scurgerii de informaţii privind programele de supraveghere derulate de Agenţia Naţională de Securitate.

Documentele pe care el le-a pus la dispoziţia jurnaliştilor de la „The Guardian“ oferă informaţii cu privire la existenţa unor programe secrete de colectare a informaţiilor, prin interceptarea convorbirilor telefonice ale rezidenţilor din Statele Unite şi monitorizarea mesajelor transmise în mediul online.

Aceste informaţii au avut un impact major inclusiv asupra administraţiei Obama, însuşi preşedintele american numărându-se printre apărătorii unor astfel de programe. De asemenea, Barack Obama a susţinut că programele sunt necesare pentru combaterea terorismului, argumentând că intimitatea cetăţenilor trebuie sacrificată pentru protecţia lor..

În interviurile pe care le-a acordat luna aceasta, Snowden a recunoscut că a părăsit Statele Unite pentru a evita să devină o ţintă a guvernului american. 

Mai multe pentru tine:
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare