China şi Rusia vor lansa primul submarin civil din lume, destinat turiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

China şi Rusia intenţionează să contruiască primul submarin din lume destinat turiştilor. Submersibilul, care va putea transporta până la 40 de oameni, ar putea fi scoas în larg la sfârşitul acestui an.

Cu ajutorul specialiştilor ruşi, până la sfârşitul anului 2017, China planifică să finalizeze construcţia primului submarin civil, scrie China Daily.

Potrivit publicaţiei, de fabricarea submarinului se ocupă Tianjin Ostar Underwater Vehicles Co, cu susţinerea institutelor de cercetare ruseşti. 

Potrivit adjunctului managerului companiei Zou Yongchunhe, submarinul ar putea transporta de la 20 la 40 de pasageri şi să se scufunde la o adâncime de 24 de metri. 

Două companii de turism chineze Zhangjiajie şi Beibu Gulf şi-au arătat interesul faţă de această producţie. Zou Yongchunhe a menţionat că pentru construcţia submarinului compania lui a înfiinţat o întreprindere mixtă cu participarea institutelor de cercetare din Rusia —Ostar Sino-Russia Joint Marine Technology Research Institute. 

Submersibilul civil va putea fi utilizat în scopuri turistice, călătorii vor putea fi transportaţi spre  destinaţii precum Vietnam, Thailanda, Grecia şi Turcia. 

Nu se cunoaşte, deocamdată, care ar putea fi preţul pentru o călătorie. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”