China îşi va menţine angajamentele din Acordul de la Paris, anunţă premierul Li Keqiang la Berlin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

China intenţionează să-şi menţină angajamentele în domeniul luptei împotriva modificărilor climatice şi contează pe „celelalte“ ţări să le limiteze, a declarat joi premierul chinez Li Keqiang, cu câteva ore înaintea deciziei preşedintelui american Donald Trump cu privire la acest subiect, relatează AFP şi The Associated Press.

„China va continua să pună în aplicare promisiunile făcute prin Acordul de la Paris“, încheiat anul trecut, în vederea limităriii încălzirii globale, a promis şeful Guvernului chinez la Berlin.

„Însă, bineînţeles, sperăm de asemenea să facem acest lucru prin cooperarea celorlalţi“, a adăugat el, citat de AFP, referindu-se la ameninţările lui Trump de a ieşi din acest acord.

Lupta împotriva modificărilor climatice este un „consens global“ şi o „responsabilitate internaţională“, a spus el, relatează AP.

„China a rămas credincioasă, în ultimii ani, angajamentelor sale“, a spus Keqiang.

Fătă să menţioneze explicit Statele Unite, el a adăugat că Beijingul a „promovat în mod activ Acordul de la Paris şi a fost între primele ţări care l-au ratificat“.

„Lupta împotriva modificărilor climatice este un consens global. Nu a fost inventată de China... şi ne dăm seama că este un acord al unui consens global şi, ca o mare ţară în dezvoltare, trebuie să ne asumăm responsabilitatea la nivel internaţional“, a adăugat Li Keqiang

China a anunţat că va coopera cu Uniunea Europeană (UE) pentru a apăra Acordul, chiar dacă Statele Unite se vor retrage din el.

Preşedintele Donald Trump urmează să-şi anunţe joi decizia cu privire la abandonarea sau nu a Acordului de la Paris.

El va face acest anunţ joi după-amiaza (ora locală) în Grădina Trandafirilor, la Casa Albă.

Trump a anunţat acest lucru în noaptea de miercuri spre joi, pe Twitter, la o zi după ce aliaţi ai Statelor Unite din întreaga lume au tras un semnal de alarmă cu privire la consecinţele unei retrageri americane din acord.

Trump ţine întreaga lume în suspans şi a spus că ascultă „o mulţime de oameni din ambele tabere“.

Casa Albă a semnalat că Trump urmează să decidă o ieşire din acest pact mondial - şi să-şi îndeplinească astfel una dintre principalele promisiuni din campanie -, în pofida unui dezacord cu privire la acest lucru între consilieri de-ai săi de rang înalt.

Însă decizia finală ar putea să nu fie clară. Consilieri deliberează în continuare cu privire la „avertismente (caveats, în engleză) de limbaj“, a declarat un oficial.

Toată lumea a avertizat că nicio decizie nu este definitivă cât timp nu este anunţată de Trump.

Preşedintele este celebrul din cauza faptului că se răzgândeşte în decizii majore şi tinde să asculte atât sfaturi ale unor consilieri din interior, cât şi din exterior, mulţi cu agende diferite, până în ultimul moment.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE