China îşi creşte cu 7% bugetul apărării în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

China a anunţat că îşi va creşte anul acesta cheltuielile militare cu aproximativ 7%, la câteva zile după ce Donald Trump a anunţat o sporire a bugetului apărării Statelor Unite.

Chinezii fac acest anunţ înaintea Congresului anual Naţional al Poporului, la Beijing, transmite BBC News, potrivit news.ro.

China şi-a modernizat rapid forţele armate în ultimii ani, în contextul creşterii economice.

Însă bugetul apărării chineze este în continuare cu mult mai mic decât al Statelor Unite.

Anunţul marchează al doilea an consecutiv în care creşterea cheltuielilor militare ale Chinei nu este tradusă într-un procent de două cifre, după două decenii de creştere economică de peste 10%.

Astfel, cheltuielile totale vor reprezenta aproximativ 1,3% din PIB-ul estimat în 2017, la fel ca în ultimii ani, a declarat o purtătoare de cuvânt a Guvernului, Fu Ying.

Fu a precizat că Beijingul se concentrează asupra unor scopuri exclusiv defensive şi constituie o forţă a stabilităţii în Asia.

„Noi promovăm dialogul în vederea unor soluţii paşnice, însă este necesar să avem concomitent capacitatea să ne apărăm suveranitatea şi interesele“, a declarat ea.

„Consolidarea capacităţilor chineze este benefică menţinerii păcii şi securităţii în această regiune şi nu contrariului“, a adăugat Fu.

Valoarea exactă a cheltuielilor militare urmează să fie anunţată de premierul Li Keqiang duminică, în discursul pe care-l va susţine la Congres.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat săptămâna aceasta că doreşte o creştere a cheltuielilor militare cu 10% în planul de buget pe care-l are în vedere în 2018.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG