China, în cursa înarmării. Beijingul va dezvolta rachete care pot fi lansate în spaţiu din avioane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

China va dezvolta rachete care pot fi lansate în spaţiu din avioane, a declarat un oficial de rang înalt pentru ziarul de stat China Daily, în contextul în care Beijingul îşi propune să trimită sute de sateliţi pe orbită în scopuri militare, comerciale şi ştiinţifice, relatează Reuters.

 Academia chineză pentru dezvoltarea tehnologiei de lansare a vehiculelor spaţiale a realizat proiectul unei rachete cu combustibil solid care ar putea transporta 100 kg pe orbita joasă a Pământului, a declarat Li Tongyu, şeful agenţiei care se ocupă de dezvoltarea rachetelor portante.

Li Tongyu a spus că rachetele vor fi transportate de avioane strategice de mari dimensiuni Y-20, din care vor fi lansate. El a mai precizat că academia intenţionează să dezvolte în cele din urmă o rachetă mai mare care să poată transporta o încărcătură de 200 kg.

"Avionul va transporta racheta şi o va lansa la o anumită altitudine. Racheta va fi pornită după ce va părăsi avionul", a spus Li.

Rachetele lansate din avioane sunt o alternativă la rachetele mai tradiţionale lansate de la sol. Acestea prezintă avantajul că pot fi lansate rapid şi precis, fără probleme legate de raza de lansare şi întârzieri provocate de vremea nefavorabilă, scrie Reuters.

Media chineze de stat au anunţat luna trecută că China plănuieşte să lanseze prima navă de transport de materiale în aprilie, un prim pas pentru realizarea scopului său de a asambla o staţie spaţială cu echipaj uman permanent până în 2022. 

Preşedintele chinez Xi Jinping a făcut o prioritate din dezvoltarea programului spaţial al Chinei, domeniu în care China a rămas în urma SUA şi a Rusia, afirmând că este necesară sporirea securităţii naţionale şi a apărării.

Bugetul apărării creşte în 2017 cu 7% 

Cheltuielile pentru apărare ale Chinei vor creşte cu „aproximativ 7%“ în 2017, a făcut anunţat purtătoarea de cuvânt a parlamentului de la Beijing, o majorare similară celei de anul trecut (7%) pentru al doilea buget militar ca mărime la nivel mondial, transmite AFP. Astfel, cheltuielile totale vor reprezenta aproximativ 1,3% din PIB-ul estimat în 2017, la fel ca în ultimii ani, a declarat o purtătoare de cuvânt a Guvernului, Fu Ying.

Anunţul are loc în fiecare an la începutul lui martie, în ajunul deschiderii sesiunii anuale a parlamentului chinez, dar în acest an a intervenit la câteva zile după apelul preşedintelui american, Donald Trump, de a majora masiv (cu aproape 10%) chletuielile militare ale Statelor Unite, cele mai importante din lume. 

Majorarea din bugetul Chinei reprezintă o stabilizare după creşterea de anul trecut care a ridicat bugetul militar oficial la 954 de miliarde de yuani (132 de miliarde de euro).

Analişti din Asia şi Occident sunt de părere că în realitate cheltuielile armatei chineze sunt mult mai importante. 

China şi-a modernizat rapid forţele armate în ultimii ani, în contextul creşterii economice. Însă bugetul Apărării chineze este în continuare cu mult mai mic decât al Statelor Unite.

Armata americană beneficiază de 604,5 miliarde de dolari (575 de miliarde de euro), potrivit Institutului internaţional pentru studii strategice (ISIS), cu sediul la Londra.

Cheltuielile militare ale Chinei sunt însă cu mult peste cele ale Rusiei (al treilea buget mondial cu 56 de miliarde de euro), Arabiei Saudite (54,1 miliarde), Marii Britanii (49,9 miliarde) sau Franţei (44,9 miliarde), potrivit sursei.

Armata chineză, ale cărei trupe au fost reduse la jumătate din anii 1980, rămâne prima din lume ca efective (două milioane).

Mai multe pentru tine:
Premierul polonez nu este interesat să-l predea Germaniei pe suspectul ucrainean responsabil de exploziile în cazul Nord Stream
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Trei zodii termină această săptămâna în forță. Norocul le surâde din plin, bunăstare și bogății pe bandă rulantă pentru acești native
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
„Nu vine Potopul lui Noe și nici Sfârșitul Lumii”. Specialiști în climatologie consideră că s-a ajuns la panică, în loc să se explice fenomenele
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Soacră mare la 92 de ani! Actrița Joan Collins și-a condus unicul fiu la altar
Cod roșu de ploi torențiale în București. La ce oră începe potopul, potrivit meteorologilor