China, eşec în negocierile privind un acord în domeniul securităţii cu ţările insulare din regiunea Oceanului Pacific

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul chinez de Externe Wang Yi FOTO Twitter

Negocierile între ministrul chinez de Externe Wang Yi şi reprezentanţi ai zece ţări din regiunea Oceanului Pacific nu au condus luni la încheierea unui acord în domeniul securităţii, în urma unor avertismente puternice cu privire la plasarea acestei regiuni sub o tutelă chineză, relatează AFP.

Un summit virtual privind o mai mare cooperare diplomatică, economică şi politică între China şi ţările din regiune pare că a eşuat, iar unii lideri şi-au exprimat o îngrijorare profundă.

”Ca întotdeauna, noi am prvilegiat consensul”, care este necesar în vederea semnării oricărui ”nou acord regional”, a declarat la finalul reuniunii premierul Fiji Frank Bainimarama, un co-organizator.

se află la Suva, capitala Fiji, în cadrul unui turneu de zece zle în regiune, în contextul în care China şi Statele Unite îşi dispută influenţa în această regiune strategică.

Înaintea acestui turneu, Beijingul a propus un acord cu privire la modul în care China vrea să le antreneze poliţia, să le ajute în domeniul securităţii cibernetice şi să realizeze cartografii ale fundului mării sensibile şi să obţină un acces mai bun la resursele lor naturale, atât maritime, cât şi terestre.

Beijingul le promite ajutoare financiare în valoare de milioane de dolari, perspectiva unui acord de liber-schimb şi un acces pe vasta piaţă chineză.

China se prezintă ca o ”ţară mare în dezvoltare”, care susţine ţări mici şi medii.

Înainte de deschiderea acestui summit, preşedintele chinez Xi Jinping a transmis un mesaj în care afirnmă că ţara sa va fi un ”frate drăguţ” în regiune, cu care împărtăşeşte un ”destin comun”, potrivit televiziunii publice chineze CCTV.

Într-o scrisoare adresată altor lideri din regiune, preşedintele Statelor Federale Micronezia, David Panuelo, a catalogat drept ”falacioasă” această propunere de acord, menit ”să  asigure influenţa chineză asupra Guvernului” şi ”controlul economic” al sectoarelo-cheie.

În urma reuniunii, care a avut loc cu uşile închise, luni, Wang Yi nu a menţionat documentul propus,.

El a anunţat însă că cele două părţi ”continuă negocieri şi consultări continue şi aprofundate în vederea obţinerii unui consens mai larg asupra cooperării”.

”China îşi va publica propria propunere”, cu ”propriile poziţii şi cele ale ţărilor insulare de la Pacific”, a anunţat el.

Wang Yi a anunţat însă că cele zece ţări insulare au încheiat protocoale de acord privind ”noul drum al mătăsii” şi a îndemnat regiunea să nu-şi facă griji cu privire la planurile Beijingului.

Numeroase ţări din Occident sunt iritate de această ofensivă a Beijingului.

Departamentul de Stat american a avertizat ţările de la Pacific împotriva acestor ”acorduri opace şi vagi” cu China.

Australia s-a alăturat Statelor Unite şi a cerut Chinei să înceteze să-şi extindă influenţa în domeniul securităţii în regiune.

Naţiunile de la Pacific vor să menţină bune relaţii cu China, să găsească un echilibru între Beijing şi Washington şi să servească de unul împotriva celuilalt.

Premierul Fiji i-a atacat, în prezenţa omologului său chinez, pe cei care se aruncă într-o ”cursă cu scopul de a marca puncte geopolitice”.

”Asta nu înseamnă nimic pentru cineva ameninţat de creşterea nivelului apelor, care şi-a pierdut locul de muncă din cauza pandemiei (covid-19) sau a cărui familie este afectată de scumpirea produselor de primă necesitate”, a subliniat el.

Majoritatea insulelor de la Oceanul Pacific se află la altitudine joasă, ceea ce le face extrem de vulnerabile în calea creşterii nivelului apei, cauzată de modificări climatice.

Mai multe pentru tine:
Cea mai înfricoșătoare pădure din lume se află în Transilvania și a devenit subiect în presa internațională: „Mulți au intrat aici și nu au mai ieșit”
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Cele mai bune oferte la încălțămintea de iarnă: economisește peste 50% pe Otter înainte de Black Friday
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Britney Spears trece prin clipe de neimaginat, după dezvăluirile lui Kevin Federline. Artista și-a șters contul de Instagram. Imagini cu Britney plină de vânătăi și bandajată
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Gata, este oficial! Jennifer Aniston recunoaște public că are o relație amoroasă cu Jim Curtis
Gelozia l-a costat relația! Bursucu, despre despărțirea de soția sa, Andreea: „Nu e de glumă”. Cum a convins-o să-i mai dea o șansă
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători