China. Elefanţii ajunşi celebri datorită călătoriei lor s-au pus din nou în mişcare. Măsurile de protecţie vor fi suplimentate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elefanţii au fost filmaţi în timp ce se odihneau, pe 7 iunie 2021 Foto AFP

Turma de 15 elefanţi din China s-a pus din nou în mişcare. Pe 7 iunie, animalele se aflau în apropiere de Xinyang Township, o zonă din sud-vestul Chinei. Animalele sunt monitorizate în permanenţă, iar autorităţile vor să suplimenteze măsurile de protecţie din cauza spectatorilor ce vor participa la festivalul Dragon Boat, de luni.

Cei 15 elefanţi au devenit virali pe reţelele de socializare şi sunt în prezent urmăriţi de presă, dar şi de Brigada de Pompieri Forestieri Yunnan. Animalele au călătorit peste 500 de kilometri, în mai bine de un an de la plecarea din rezervaţia de animale sălbatice de la periferia capitalei provinciei Kunming.

Elefanţii rătăciţi ai Chinei sunt din nou în mişcare, în timp ce un mascul s-a despărţit de grup şi păstrează o distanţă destul de mare faţă de acesta.

Sâmbătă, ei au fost văzuţi în localitatea Shijie din oraşul Yuxi, la mai mult de 8 kilometri sud-vest de suburbia Kunming la care au ajuns săptămâna trecută. Masculul a rămas în urmă, aflându-se la 16 km distanţă, la periferia provinciei, conform presei naţionale chineze.

Autorităţile au făcut tot posibilul să îndepărteze turma de elefanţi de sate, au blocat drumuri şi au ademenit animalele cu mâncare. Cu toate acestea, turma a descins la ferme, s-a plimbat pe străzi ale oraşelor şi a căutat mâncare chiar şi într-un azil de bătrâni.

Conform presei chineze, animalele sunt sănătose şi nu au fost rănite persoane în urma întâlnirii cu elefanţii. Autorităţile au emis ordine stricte de a nu fotografia turma şi de a evita alungarea lor cu petarde sau alte mijloace zgomotoase.

Autorităţile vor suplimenta măsurile de protecţie din cauza precipitaţiilor ce au fost în ultima vreme, dar şi din cauza mulţimii de specatori care va participa la festivalul Dragon Boat. Pentru a nu exista probleme, a fost mărit numărul angajaţilor, vehiculelor şi dronelor care monitorizează turma.

Motivul pentru care elefanţii s-au îmbarcat în călătoria lor rămâne necunoscut. Deşi Evan Sun, managerul campaniei pentru animale sălbatice de la World Animal Protection, a declarat că posibilele motive ar putea include lipsa aprovizionării cu alimente, creşterea populaţiei de elefanţi şi, cel mai important, pierderea habitatului, acest lucru nu a putut fi confirmat.

„Intensificarea conflictelor om-elefant reflectă urgenţa implementării unei politici şi a unui plan mai strategic de protejare a acestor animale sălbatice pe cale de dispariţie şi a habitatelor lor naturale", a scris Evan Sun într-un e-mail, conform YahooNews.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare