China denunţă declaraţia liderilor G7 şi cere grupului să nu mai calomnieze ţara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Unsplash.com

China a denunţat luni o declaraţie a liderilor Grupului celor Şapte în care Beijingul a fost mustrat cu privire la o serie de probleme, precizând că este un amestec grav în afacerile interne ale ţării, scrie Reuters.

Liderii G7 au cerut duminică Chinei să respecte drepturile omului în regiunea musulmană Xinjinag, Hong Kongului să păstreze un grad înalt de autonomie şi a subliniat importanţa păcii şi stabilităţii în strâmtoarea Taiwanului - toate, probleme extrem de sensibile pentru Beijing. 

Ambasada Chinei de la Londra a transmis că este extrem de nemulţumită şi se opune cu hotărâre la menţiunile despre Xinjiang, Hong Kong şi Taiwan care distorsionează faptele şi prezintă "intenţii sinistre ale câtorva ţări precum Statele Unite". 

"Nu trebuie intervenit în afacerile interne ale Chinei, reputaţia Chinei nu trebuie calomniată şi interesele Chinei nu trebuie încălcate", se arată în declaraţie. 

"Ne vom apăra hotărât suveranitatea naţională, securitatea şi interesele de dezvoltare, şi vom riposta la tot felul de nedreptăţi şi încălcări impuse Chinei". 

Consilierul pentru securitate naţională de la Casa Albă, Jake Sullivan, a afirmat că declaraţia de duminică de la G7 este o mişcare semnificativă pentru grup, în timp ce liderii s-au adunat în jurul nevoii de a „contracara şi de a concura” cu China pentru provocări care variază de la protejarea democraţiei până la cursa tehnologică.

Ambasada Chinei a transmis că G7 ar trebui să facă mai multe lucruri care să conducă la promovarea cooperării internaţionale în loc să creeze artificial confruntări şi fricţiuni.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne