Celebrităţile plătesc bani grei pentru a-şi proteja viaţa privată, propagând informaţii false

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Propagarea de informaţii false devine în tot mai mare măsură principala modalitate la care apelează persoanele bogate şi celebrităţile pentru a-şi feri viaţa personală de atenţia publicului, potrivit unei analize Bloomberg.

În era informaţiei, fiecare tranzacţie "lasă urme", fie la retaileri, instituţii de stat sau bănci, care, combinate cu internetul, fac aproape imposibilă ascunderea detaliilor vieţii personale a individului.

Bogaţii angajează consultanţi în securitate personală care "combat adevărul" cu torente de informaţii false - poveşti despre locuinţe care nu au fost cumpărate niciodată sau destinaţii de vacanţă de care "subiectul" nu s-a apropiat niciodată - în speranţa că vor reuşi să camufleze adevărul.

"Singura metodă de a preveni într-adevăr o intruziune în viaţa privată este să ştergi totul cu buretele şi să-ţi creezi o nouă identitate", crede Jeremy M. Kroll, cofondator al K2 Global Consulting, firmă specializată în astfel de servicii.

Pentru cei mai mulţi, această variantă iese categoric din discuţie, cea mai realistică metodă de securitate fiind confuzia, consideră preşedintele Insite Security, Christopher Falkenberg.

Dacă cineva este îngrijorat că a apărut o poză cu locuinţa şi adresa sa, acesta poate inunda internetul cu alte 18 poze şi adrese care, combinate cu tehnicile de optimizare a motoarelor de căutare, pot fi propulsate în topul rezultatelor căutărilor online, "îngropând" informaţia reală, explică el.

"Pe internet, nimic nu poate fi şters şi singura apărare este deturnarea", spune expertul în confidenţialitate Frank Ahearn.

Falkenberg şi Ahearn notează că au practicat astfel de strategii pentru anumiţi clienţi.

Tranzacţii prin companii paravan

O altă tactică folosită de bogaţi pentru a ascunde adevărul este derularea oricărei tranzacţii prin companii paravan sau "SRL-uri", practică deja comună nu numai în rândul celebrităţilor, ci şi companiilor şi oamenilor de afaceri care vor să evite întrebările incomode.

Ahearn susţine că îşi ajută clienţii să creeze identităţi fictive: directorul general al unei mari companii călătoreşte sub propria identitate, însă ca vânzător ambulant, plătind pentru bunuri şi servicii cu un card bancar emis în numele unei firme paravan. Pentru a întări confuzia, acesta poartă în bagaj broşuri tipice vânzărorilor ambulanţi.

Ahearn a precizat că serviciile sale costă 30.000 de dolari pe caz, în timp ce firma lui Falkenberg încasează între 4.000-10.000 de dolari pentru cazurile simple şi sume mult mai mari pentru situaţii mai complicate.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă