Cele 10 personalităţi ale anului 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prinţul George, moştenitor al Coroanei britanice

Agenţia France Presse a ales zece personalităţi ale anului 2013, care fie au ţinut prima pagină a ziarelor, fie sunt reprezentative pentru o anumită luptă, evoluţie notabilă sau fenomen de societate.

EDWARD SNOWDEN

Toţi ascultaţi, toţi spionaţi, de la cel mai anonim dintre utilizatorii de internet la telefonul mobil al cancelarului german Angela Merkel.

Edward Snowden, în vârstă de 30 de ani, a dezvăluit programul american de supraveghere mondială a comunicaţiilor şi a declanşat o dezbatere planetară privind protecţia vieţii private. Catalogat drept trădător de Washington şi refugiat în Rusia, Snowden este însă considerat de mulţi cel care "a dat alerta", un eroic apărător al libertăţilor.

HASSAN ROHANI

Sufocat de sancţiuni economice, Iranul se deschide din nou către lume şi reia relaţiile cu "Marele Satan" american prin concesiile făcute pe tema programului nuclear.

Această mişcare, ce poate duce la o redistribuire a influenţelor în Orientul Mijlociu, este întruchipată de clericul moderat în vârstă de 65 de ani, pragmatic şi experimentat, ales în iunie la preşedinţia Iranului.

MALALA YOUSAFZAI

Ţinta unor ucigaşi în timp ce se întoarcea de la şcoală într-un autobuz şcolar, Malala Yousafzai a devenit simbolul luptei pentru educaţia fetelor în Pakistan, ţara sa natală, şi în Afganistan.

Ea milita de mai mulţi ani pentru această cauză şi ţinea un blog pe site-ul BBC. Salvată de la moarte de chirurgii britanici, ea a impresionat întreaga lume, la doar 16 ani, prin determinarea, maturitatea şi claritatea gândirii sale.

Ea îşi foloseşte neaşteptata notorietate pentru a aduce în atenţie cauza fetelor din Pakistan şi Afganistan.

PAPA FRANCISC

Când a apărut la balconul bazilicii Sfântul Petru, la 13 martie, a fost o surpriză enormă, dar şi un şoc. Un papă argentinian, Jorge Bergoglio, fusese ales. Un papă foarte diferit de predecesorii săi. Mai apropiat, mai accesibil, dar şi un comunicator mai abil, el pare dispus să abordeze problemele dificile pe care predecesorii săi au preferat să le evite şi în măsură să refacă imaginea Bisericii în rândul catolicilor şi nu numai.

EVAN SPIEGEL

Este "steaua în ascensiune" a reţelelor de socializare. În momentul în care Twitter îşi făcea o intrare senzaţională la Bursă, tânărul american în vârstă de 23 de ani şi-a permis să refuze cele trei miliarde de dolari oferite de Facebook în schimbul achiziţionării Snapchat, sistemul său ce permite schimbul de fotografii şi imagini video, care se autodistrug după câteva secunde.

Conceptul, al cărui co-inventator este, face furori în rândul tinerilor la sfârşitul acestui an.

BEN AINSLIE

Angajată în Cupa Americii, Team Oracle USA a trecut în câteva zile de la chinurile unei înfrângeri anunţate la o incredibilă victorie. Această reuşită, una dintre cele mai frumoase ale anului sportiv, i se datorează britanicului Ben Ainslie, cvadruplu campion olimpic chemat în ajutor în plină competiţie pentru a reface tactica echipei.

După opt victorii, americanii păstrează cupa în detrimentul neozeelandezilor şi se pot lăuda cu o răstunare de situaţie fără precedent.

ADELE EXARCHOPOULOS

Ea a provocat emoţii puternice la Festivalul de la Cannes pentru rolul din "La Vie d'Adele", pelicula regizată de Abdelatif Kechiche.

Tânăra actriţă franceză în vârstă de 20 de ani joacă rolul unei liceene care se îndrăgosteşte cu pasiune de o altă femeie.

Dar nimeni nu vede filmul drept unul despre homosexualitate, într-un moment în care atât în Europa, cât şi în America, cuplurile gay obţin dreptul de a se căsători. Semn al timpurilor, "Adèle" nu este o operă militantă, ci doar o poveste de dragoste filmată natural.

CAMILA VALLEJO

Este una dintre noile feţe, foarte fotogenice, a mişcărilor de contestare multiforme care agită în prezent mai multe ţări din America Latină.

Inspiratoare a protestelor studenţeşti care au avut loc în Chile în 2011, comunistă, ea a fost aleasă recent, la 25 de ani, deputată în Parlamentul unei ţări a cărei clasă politică este din ce în ce mai dominată de femei.

Socialista Michele Bachelet a recâştigat preşedinţia în faţa conservatoarei Evelyn Matthei într-o regiune în care alte femei deţin primele roluri în politică, precum argentiniana Cristina Kirchner şi braziliana Dilma Rousseff.

PRINŢUL GEORGE

Popularitatea excepţională a familiei regale în Marea Britanie este reprezentată anul acesta de bebeluşul regal, prinul George, şi de parcursul impecabil al părinţilor săi, prinţul William, şi soţia sa, Kate.

George este cel de-al treilea în ordinea succesiunii la tron, după tatăl său şi bunicul său, Charles, care, la 65 de ani, încă îşi aşteaptă momentul de glorie.

După modelul Windsor-ilor, alte familii regale europene, precum cea din Belgia sau din Olanda, au reuşit să-şi reînnoiască imaginea.

JAMES FOLEY ŞI JURNALIŞTII REŢINUŢI ÎN SIRIA

Implacabil, în 2013, vocile independente care să depună mărturie despre războiul din interiorul Siriei, au fost reduse la tăcere.

Rebelii care au legături cu al-Qaida şi-au consolidat controlul asupra unor părţi importante din zonele ţării controlate de opoziţie, în timp ce regimul de la Damasc nu a dat nici cel mai mic semn de compromis.

Jurnaliştii au suferit ameninţări, intimidări. Unii au fost ucişi şi aproximativ 30 de reporteri au fost răpiţi, printre care şi americanul James Foley, care a contribuit la acoperirea conflictului pentru AFP. Familia sa luptă în prezent pentru ca el să fie găsit şi eliberat.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie