Cel puţin şase morţi în China, după ce un bărbat a intrat cu maşina în mulţime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un şofer a intrat în mod intenţionat cu maşina în mulţime, într-un oraş în centrul Chinei, omorând şase persoane, iar alţi şapte răniţi au fost spitalizaţi. Bărbatul a fost ucis prin împuşcare de poliţie, a anunţat televiziunea naţională vineri, relatează Huffington Post.

Această dramă a avut loc către ora locală 6.00 (1.00, ora României), în comuna Zaoyang, în provincia Hubei, precizează CCTV.

Agresorul avea 44 de ani şi era proprietarul unui restaurant. Bărbatul şi-ar fi atacat soţia şi fiica acasă, înainte de a intra cu maşina în mulţime. Printre morţi se numără şi un copil.

În noiembrie, două evenimente asemănătoare au avut loc în China.

Într-un sat, în provincia Sichuan (sud-vest), un conducător auto a intrat cu maşina în pietoni, dintr-un motiv necunoscut, omorând şapte persoane. Cu cinci zile mai înainte, un automobilist a lovit cu maşina elevi, în provincia Liaoning (nord-est), omorând cinci persoane şi rănind alte 19. Bărbatul, un şomer în vârstă de 29 de ani, şi-a ales victimele ”la întâmplare”, în urma unei cerţi cu soţia, potrivit presei de stat.

În septembrie, un bărbat în vârstă de peste patruzeci de ani, prezentat de poliţie drept un ”răzbunător recidivist”, înarmat cu un cuţit, a intrat cu un automobil cu tracţiune integrală într-o piaţă publică, la Hunan (centru), omorând 11 persoane şi rănind alte 44. Bărbatul a fost arestat.

În 2013, doi turişti au fost ucişi în Piaţa Tiananmen, la Beijing, după ce o maşină a intrat în mulţime, pe trotuar, înainte să ia foc. Autorităţile au imputat acest atentat - în care au murit trei atacatori - unor separatişti de etnie muslmană uigură, veniţi din regiunea Xinjiang, în nod-vestul ţării.

Aceste evenimente au loc în contextul în care rata mortalităţii rutiere este foarte mare, în cea mai populată ţară din lume, în care regulile de circulaţie rutieră sunt adesea ignorate de către automobilişti. Potrivit unor date oficiale, 58.000 de persoane au fost ucise în accidente rutiere numai în anul 2015.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete