Cel puţin 46 de persoane au fost rănite în confruntările dintre palestinieni şi poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP

Cel puţin 46 de persoane au fost rănite joi, pe Esplanada Moscheilor şi în jur, în confruntări dintre palestinieni şi forţele de poliţie israeliene. Incidentele au avut loc în condiţiile în care mii de credincioşi au intrat în zonă, după două săptămâni de complot, relatează AFP.

Mai multe victime au oase rupte, scrie Associated Press.

Poliţia israeliană a folosit gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc asupra palestinienilor care au aruncat cu pietre.

Potrivit Semilunei Roşii, tensiunile au luat amploare după ce militarii israelieni au închis una dintre porţile de acces pe Esplanadă, în timp ce un număr mare de credincioşi a încercat să intre.

Autorităţile musulmane au ridicat boicotul impus celui de-al treilea loc sfânt al islamului, după ce Israelul a anunţat că-şi retrage toate noile măsuri de securitate pe care le-a instituit la intrările acestui sit ultrasensibil.

Iordania a salutat această decizie israeliană drept o „etapă către potolirea” tensiunilor create de instalarea pe 16 iulie a unor detectoare de metale, la două zile după un atac în care au fost ucişi doi poliţişti israelieni în apropiere de Esplanada Moscheilor.

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cictrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat