Cel puţin 45 de localnici şi copii au murit miercuri în urma bombardamentelor şi execuţiilor din Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Siria este măcinată de război civil de mai bine de doi ani.

Trupele guvernului din Siria au luat cu asalt miercuri contestatul oraş Sanamein din provincia sudică Deraa şi au deschis focul asupra localnicilor. Activiştii din opoziţie şi Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului au raportat joi moartea a cel puţin 45 de sirieni, unii dintre aceştia prin metode deosebit de brutale.

Zeci de civili , printre care şi copii, au fost ucişi cu sânge rece miercuri în urma bombardamentelor şi execuţiilor, după ce forţele loiale preşedintelui sirian Bashar al-Assad au deschis focul asupra oraşului Sanamein, potrivit unui raport al Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, punct de informare cu baza în Marea Britanie.

Forţele de securitate s-au confruntat cu rebelii anti-Assad pe străzile oraşului principal din provincia Deraa, regiune aflată la graniţa cu Iordanul – zonă devenită punct fierbinte al violenţelor dintre cele două tabere. Ambele părţi ale conflictului încearcă să obţină controlul asupra graniţelor Siriei şi confiscarea liniilor de aprovizionare către capitala Damasc.

Rezidenţii au declarat că au existat ciocniri extrem de violente ieri, iar mai târziu forţele de securitate au luat cu asalt oraşul. Imediat cum au sosit, au bombardat anumite zone, iar alţi bărbaţi înarmaţi au început să execute oameni”, potrivit raportului înaintat de Observator.

Zeci de case au fost distruse în timpul bombardamentelor şi a schimburilor de focuri. Până în prezent oficialii sirieni nu au făcut nicio declaraţie oficială, informează Reuters.

Reprezentanţii Organizaţiei Naţiunilor Unite au declarat în februarie că aproximativ 70.000 de sirieni au fost ucişi în timpul războiului civil, care durează de doi ani.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie