Cel puţin 32 de morţi şi 66 de răniţi în sudul Egiptului, după ciocnirea a două trenuri de călători VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cel puţin 32 de oameni au murit în sudul Egiptului după ciocnirea a două trenuri FOTO EPA-EFE

Cel puţin 32 de persoane au murit, iar alte 66 au fost rănite vineri, într-o coliziune între două trenuri de călători, în guvernoratul Sohag, în sudul Egiptului, anunţă Ministerul egiptean al Sănătăţii, relatează AFP.

”Treizeci şi doi cetăţeni au murit, iar alţi 66 au fost răniţi în coliziunea a două trenuri la Tahta, în guvernoratul Sohag”, situat la aproximativ 460 de kilometri sud de cairo, anunţă ministerul într-un comunicat.

O înregistrare video filmată în apropierea locului coliziunii, amplu difuzată de către presa locală, surprinde mai multe vagoane răsturnate pe o parte, în apropierea unui canal.

Autoritatea egipteană a Căilor Ferate anunţă că un tren de la Luxor la Alexandria şi un tren de la Aswan la Cairo au intrat în coliziune, după ce persoane neidentificate ”au acţionat în mai multe vagoane frâna de mână”, într-unul dintre trenuri.

Coliziunea, în care s-au răsturnat cel puţin două vagoane, a avut loc ”între gările Maragha şi Tahta”, anunţă aceeaşi sursă, fără să facă alte precizări.

Egiptul este frecvent teatrul unor accidente rutiere sau feroviare grave, din cauza unei circulaţii anarhice, unor vehicule vechi sau a unor drumuri şi căi ferate prost întreţinute şi puţin supravegheate.

Reţeaua feroviară egipteană este una dintre cele mai mari şi mai vechi din regiune.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare