Cel puţin 23 de morţi şi 150 de răniţi în urma deraierii unui tren în India

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 23 de oameni de oameni au murit şi alţi 150 au fost răniţi când un tren a deraiat în statul indian Uttar Pradesh, au anunţat autorităţile citate de Press Trust of India.

Serviciile de urgenţă, ajutate de macarale, scot oameni din cele 14 vagoane distruse.

Sistemul învechit de căi ferate din India este al patrulea din lume. Circa 11.000 de trenuri transportă peste 20 de milioane de pasageri zilnic.

Însă mii de oameni mor anual în accidente de tren, inclusiv deraieri şi coliziuni.

Acesta a fost al treilea astfel de accident în ultimele săptămâni. Pe 20 noiembrie, cel puţin 146 de persoane au murit când un tren a deraiat în apropiere de acelaşi oraş.

Ministrul pentru Căi Ferate din India, Suresh Prabhu, a promis să înlocuiască şinele noi şi să îmbunătăţească măsurile de siguranţă.

Guvernul plăteşte peste 90% din veniturile căilor ferate pe costuri operaţionale, astfel că nu rămân prea mulţi bani pentru modernizarea sistemului din perioada colonială.

Unii analişti estimează că, până în 2020, vor fi necesare investiţii de 293 de miliarde de dolari, astfel că India încearcă să încheie parteneriate cu companii private şi să obţină credite din alte ţări pentru aceste cheltuieli.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online