Cel puţin 16 morţi după ce un munte de gunoi s-a prăbuşit în Sri Lanka

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 16 oameni au murit, peste 10 au fost răniţi, iar mai multe case au fost avariate în capitala Sri Lankăi, Colombo, unde un munte de gunoi s-a prăbuşit, a anunţat un purtător de cuvânt al armatei şi reprezentanţi ai serviciilor medicale, relatează Reuters.

UPDATE: Bilanţul incidentului di Sri Lanka, unde un munte de gunoi s-a prăbuşit, a crescut la 19 morţi, dintre care patru copii, relatează AFP, precizând că eforturile de căutare continuă.

Muntele de gunoi cu o înălţime de aproximativ 90 de metri s-a prăbuşit după izbucnirea unui incendiu, vineri, când naţiunea sărbătorea Anul Nou.

Potrivit martorilor, aproximativ 100 de case au fost îngropate complet. Potrivit poliţiei, 145 de locuinţe au fost avariate. Printre victime se află şi cel puţin patru adolescenţi. Echipe de salvare caută supravieţuitori.

„Am auzit un zgomot puternic. A fost ca un tunet. Gresia din casa noastră s-a crăpat. A început să vină apă neagră“, a povestit Kularathna, care trăieşte în apropiere de groapa de gunoi unde a avut loc incidentul.

Un alt martori a povestit că trei dintre vecinii săi lipsesc şi a estimat că peste 100 de oameni ar putea fi îngropaţi încă sub gunoi.

Locuitorii din zonă, majoritatea care stau în barăci, au cerut îndepărtarea muntelui de gunoi, de teama periculelor pentru sănătate. Guvernul intenţiona să ia măsuri în curând.

Parlamentul din Sri Lanka a fost avertizat recent că cele 23 de milioane de tone de gunoi în putrefacţie din Kolonnawa reprezintă un pericol grav pentru sănătate.

Mai multe pentru tine:
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”