Cel mai longeviv premier în funcţie a murit într-un spital din Statele Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Bahrainului, aflat în funcţie de la independenţa regatului, în 1971, a decedat miercuri dimineaţa la un spital din Statele Unite, la vârsta de 84 de ani.

Sheikh Khalifa bin Salman al Khalifa, unchiul actualului rege al Bahrainului, Hamad, deţinea recordul de longevitate între premierii în exerciţiu ai lumii, transmite Agerpres.

O săptămână de doliu naţional a fost decretată în Bahrain, cunoscut ca „Regatul celor două mări”.

Sheikh Khalifa bin Salman al Khalifa era internat la Mayo Clinic, un spital din Minnesota.

Înmormântarea urmează să aibă loc după aducerea corpului în ţară, cu prezenţa câtorva rude.

Membru al dinastiei Khalifa, premierul defunct era considerat drept figura dominantă a puterii din Bahrain, un regat ostil Iranului şi aliat al Arabiei Saudite.

Stat insular cu circa 1,5 milioane de locuitori, Bahrainul găzduieşte Flota a V-a a Marinei SUA. 

Mai multe pentru tine:
Premiul Nobel pentru Pace 2025 a fost câștigat de Maria Corina Machado, lidera opoziției venezuelene
Sute de monede antice din aur și argint, descoperite într-o locație secretă
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Românii care au vizitat una dintre cele mai izolate și ieftine țări din lume. Ce i-a impresionat cel mai mult: „Un gest simplu, dar cu o semnificație profundă”
Drama Cameliei Mitoșeru, la 74 de ani: „Am suferit o nouă operație pe creier”. Fiul Mihai Mitoșeru n-o scapă din ochi: „Mă răsfață, e sufletul meu”
„Am rămas în chiloți!” Momentul terifiant trăit de un român celebru pe cel mai înspăimântător aeroport din Europa
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Cu ce se delectează în mod frecvent Prințesa Charlene, Prințesa Kate sau Regina Letizia. Mâncărurile preferate ale nobililor
Val de ură după nunta lui Dorian Popa din Maldive. Artistul, făcut praf după ce a publicat acest video cu mireasa
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron