Cea mai periculoasă formă de protest câştigă popularitate în Orientul Mijlociu

Greva foamei, cea mai veche şi mai aprigă formă de protest, a ţinut, în această săptămână, prima pagină a ziarelor din Orientul Mijlociu, trezind la viaţă amintiri dureroase, ce străbat chiar şi generaţiile trecute.

Refuzul de a mânca este singura formă de putere a prizonierilor în faţa autorităţilor, singura cale prin care se pot face auziţi, motiv pentru care deţinuţii, de la sportivi la bloggeri, au ales acest mod de protest.

Datorită campaniilor desfăşurate în social media, grevele foamei au fost amplu mediatizate şi au căpătat din ce în ce mai mulţi adepţi. Apelul la o nevoie a oamenilor, hrana, „rezonează cu aceştia la un nivel primar şi, astfel, îi face să înţeleagă problema cu uşurinţă“, a declarat Sharman Russel, autorul cărţii „Hunger: An unnatural history“, pentru Huffington Post.

Printre cei care au apelat la această formă de protest în luna iulie se numără bloggerul sirian Hussein Ghrer, care a început greva foamei ca urmare a încarcerării sale. Acesta a fost reţinut în Damasc timp de 143 de zile, peste limita impusă de legea siriană, conform căreia arestul fără o decizie a Curţii este permis numai pentru 60 de zile.

Şi rapper-ul marocan Mouad Belghouat, cunoscut drept El-Haqed, a făcut grevă timp de 48 de ore, din cauza modului în care a fost tratat într-o închisoare marocană. El a fost arestat pentru manifestarea dispreţului față de funcționarii publici prin piesa „Dogs of the State“ („Câinii statului“).

Prin ochii specialistului

Ramzi Kassem, profesor de drept la City University of New York, reprezentant al prizonierilor care au făcut greva foamei la închisoarea Guantanamo Bay,  susţine că această formă de protest este o constanţă printre detinuţi, însă nu se ştie cu exactitate în ce măsură influenţează mass-media percepţia asupra acestor proteste. Atenţia presei tinde să exacerbeze importanţa şi amploarea manifestaţiilor, motiv pentru care este neclară situaţia actuală a grevelor: dacă acestea au crescut, au scăzut sau pur şi simplu au rămas stabile ca frecvenţă şi ca număr de participanţi.

Tot Kassem atrage atenţia asupra faptului că o grevă presupune o asumare deopotrivă curajoasă şi riscantă. În aproape toate situaţiile, aceasta are consecinţe grave asupra sănătăţii prizonierilor, consecinţe care sunt ireversibile. În plus, au existat, de-a lungul istoriei, numeroase cazuri în care expunerea publică a suferinţei prin înfometare nu a adus rezultatele dorite, ba chiar a provocat inevitabilul. Anul trecut, clarvăzătorul indian Nigamanand a murit în timp ce ţinea greva foamei de 115 zile, ca protest împotriva mineritului ilegal pe fluviul Gange.

Greva foamei în istorie

Protestele prin refuzul hranei au marcat istoria prin amploarea lor. În 1923, peste 8.000 de prizonieri politici au pornit o grevă a foamei, ca protest faţă de tratatul anglo-irlandez din 1921, în urma careia s-au inregistrat două decese. 60 de ani mai târziu, în 1981, Bobby Sands împreună cu alţi nouă militari republicani au murit într-o grevă irlandeză, devenind, astfel, subiectul filmului „Hunger“, în regia lui Steve McQueen.  

De-a lungul istoriei, au existat personaje emblematice asociate cu grevele foamei, în mod special Mahatma Gandhi, care a eliberat India de sub dominaţia britanică. În timpul uneia dintre multele sale greve publice, condusă împotriva britanicilor, când a propus separarea Indiei pe sistemul electoral de caste, Gandhi a spus că doreşte să-şi ofere viaţa ca un „sacrificiu final către opresiune“.
Uneori, o grevă a foamei ajunge la un punct de cotitură, susţine Russell, când accelerează schimbarea socială, în timp ce, „alteori, este recunoscută numai post-mortem, ca merit pentru curaj“.