Ce nu vor israelienii să ştie

Israelienii se dau în vânt după secrete militare. Cărţile scrise de foşti militari sau spioni devin urgent best sellers. O întreagă cultură a fost construită în jurul conceptului „secretului pe care trebuie să-l afli cu orice preţ".

Există însă un lucru despre care israelienii (sau, cel puţin, majoritatea lor) nu vor să ştie nimic. Ultimul sondaj realizat de Centrul Tami Steinmetz de arată că pe israelieni nu-i interesează represiunea contra palestinienilor.

De altfel, e de-ajuns să urmăreşti informaţiile difuzate de televiziunile private pentru a înţelege că situaţia din Teritoriile palestiniene nu „vinde". Oamenii refuză să ştie de bună voie, iar faptul că armata israeliană e considerată unica sursă legitimă de informaţii despre Teritorii nu îmbunătăţeşte situaţia. A spune că armata minte e o litotă.

Vocabularul pe care îl foloseşte, evocarea tirurilor „paşnice" asupra palestinienilor sunt câteva exemple. Iar nevoia de explicaţii apare doar când un ONG israelian, cum ar fi, de pildă, B'Tselem difusează fotografii cu colonişti evrei deschizând focul asupra unor palestinieni, sub privirea înţelegătoare a armatei. Despre acest gen de lucruri nu vor israelienii să ştie. Teritoriile sunt departe. Palestinienii sunt departe. Iar de toate acestea se ocupă armata. Cu toate acestea, „Iudeea" şi „Samaria" (numele biblice ale Cisiordaniei) sunt aici, în apropierea noastră.

Separarea între cei de lângă noi, care au drept de vot, arme, sprijin financiar al statului şi cei care trăiesc la o distanţă fizică egală, dar sunt ţinuţi cu forţa departe, dincolo de ziduri, baraje şi sârmă ghimpată, este întreţinută de refuzul nostru de a şti. ONG-urile israeliene care apără drepturile omului sunt hărţuite în numele aceluiaşi refuz de a şti. Ne este interzis să ne formăm propria opinie asupra faptelor, scenelor sau opţiunilor, adică tot ce ar trebui să participe la trezirea conştiinţei israelienilor în faţa acestei realităţi incredibile : exercitarea unei dictaturi militare asupra altui popor.

Argumentul nostru e unic: „Noi suntem aici, ei- nu". Când un profesor de la Liceul Ironi, din Tel- Aviv, a propus o vizită la barajele ridicate de israelieni în Teritoriile palestiniene, ierarhia didactică i-a reproşat violent iniţiativa. Parcă s-ar realiza o profeţie a lui Karl Marx. „Un popor care asupreşte un altul nu face decât să-şi creeze propriile lanţuri", spunea el. Nici că se poate o descriere mai bună a realităţii istorice actuale a Israelului.